TEODOR VASILIU

Am promis să continui pamfletăreala pe subiectul zilei, fiindcă o vrea târgul ceva de speriat. Atât de dor li s-a făcut multora de pixu’ meu, că m-au pus pe gânduri. Aşa că m-am înfipt în el cu năduf, ca să vă povestesc cam cum am trecut eu prin dictaturi de când mama m-a făcut şi până-n ziua de azi şi cu ce amintiri am rămas. Cea mai savuroasă dintre toate este cea despre „Ţuţu mic, scump şi drag”, care mă urmăreşte de mulţi ani. E despre activişti şi curvuliţe, despre orgolii şi obsesii, despre ipocrizie şi pornografie, despre mimarea onoarei bărbăte şti şi aroganţa prostului. Despre multe…

Vasăzică eram prin anii de glorie ai dictaturii comuniste şi mă aflam cu „Păcală” la Paris. Şi, pe cap, cu secretarul PCR cu cadrele. Ăsta era un grobian fudul, agresiv, invidios, ignorant dar foarte harnic, ca orice prost carierist. Şi ne băga individul în şedinţe de partid de la 7 dimineaţa până în toiul nopţii, cu limba lui de lemn exersată la lozinci. Ţuţu îl poreclisem şi, deşi poza în marele familist onorabil, era un obsedat sexual notoriu care ne exasperase pe toţi. Ce să facem noi cu Ţuţu activistu’ şi cum să-l liniştim, că o luase razna până şi la Paris. Doar se ştie că, în deplasare, de-alde ăştia fac chiar mai urât decât pe-acasă. Ca să scurtez povestea despre Ţuţu, am instruit-o pe o franţuzoaică tânără şi blondă, care ne însoţea grupul, să se apropie de Ţuţu în clipele lui de isterie şi să-l gâdile sub bărbie spunându-i mieros „Ţuţu mic, scump şi drag”. Franţuzoaica, fără să înţeleagă gestul, a făcut întocmai şi a ieşit o distracţie de pomină. Am râs cu lacrimi toţi şi unii încă mai râdem şi astăzi. Ţuţu activistu’ s-a calmat brusc după ce a intrat pe mâinile franţuzoaicei. Îi plăcea la nebunie să fie gâdilat de blonde lascive, şi uite-aşa „Ţuţu mic, scump şi drag” ne-a scutit de şedinţe, fiindcă-l băga franţuzoaica în „şedinţe” nocturne şi la filme porno, care-i plăceau la nebunie. Ce congrese? Ce plenare? Ţuţu făcuse o pasiune pentru „expunerile” video cu ţâţe şi puţe, încât uitase şi de partid, şi de familie, şi de prieteni, de toţi. Se simţea „Ţuţu mic, scump şi drag” aşa de satisfăcut, încât mi-am zis de pe atunci că e de belea cu proştii obsedaţi sexual. Dacă-i scapi în funcţii publice, beleaua-i şi mai mare. Dictaturile au năvălit peste mine după ’90 şi, de unde credeam ca naivu’ că după revoluţie s-a terminat cu obsedaţii sexuali din fruntea partidelor, ete că realitatea mi-a spulberat iluziile cum că votul democratic ne-ar scăpa de dictaturile lor. Din nefericire, însă, am scăpat doar de insuportabila dictatură a cultului personalităţii, ca să constatăm că ne-au încălecat ticăloasele dictaturi ale cultului personulităţilor.

Deci nu e de mirare că, acuma, un alt Ţuţu face glorie în politică. Şi oricât m-am chinuit să-i fac inventarul calităţilor, nu pot să trec cu vederea peste asemănarea izbitoare cu activistul comunist de odinioară, cel infatuat, agresiv, obsedat sexual, ipocrit, demagog, grobian, leşinat după putere. Ca şi ăla, şi ăsta pozează în bărbat onorabil şi familist, deşi are ambiţia să-şi facă, din instituţii publice, harem. Şi chiar a reuşit, în parte! Eu cică ar trebui să tac şi să mă las şantajat de amantele lui cu pretenţii culturale, că cică-i sexy cultura în târgul ăsta istoric, bietul de el, în care Ţuţu şi haremu’ se poartă ca la malu’ cu floci! Am auzit că Ţuţu contemporanu’ s-ar fi exprimat oficial şi… cacademic, cum ştim că îi place lui, că-l doare-n cur de ce scriu eu peaci. Adică exact unde-i durea, înainte de el, pe Irineu, Nelu şi Florin. Şi ăştia, ca şi el, cât au fost la putere, luaseră instituţiile publice pe persoană fizică. Şi partidele! Cu deosebirea că ăia din trecut nu au fost, totuşi, aşa de mizerabili cu mine, cum e, de ceva timp, multprealăudatul Ţuţu cu tot cu haremu’ lui cu care a îngrozit târgul. Aşa îmi trebuie, însă, fiindcă, deşi îi cunoşteam obsesiile, mi-am permis naivitatea să cred că Ţuţu desfrânatu’ n-o să aibă totuşi tupeul să facă, din politica de cadre a partidului, politică de harem pentru funcţii publice.