Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



29.05.2017 00:19

Pamflet


A A

Haremu' lu' Țuțu

Haremu' lu' Țuțu

TEODOR VASILIU


Am promis să continui pamfletăreala pe subiectul zilei, fiindcă o vrea târgul ceva de speriat. Atât de dor li s-a făcut multora de pixu’ meu, că m-au pus pe gânduri. Așa că m-am înfipt în el cu năduf, ca să vă povestesc cam cum am trecut eu prin dictaturi de când mama m-a făcut și până-n ziua de azi și cu ce amintiri am rămas. Cea mai savuroasă dintre toate este cea despre „Țuțu mic, scump și drag”, care mă urmărește de mulți ani. E despre activiști și curvulițe, despre orgolii și obsesii, despre ipocrizie și pornografie, despre mimarea onoarei bărbăte ști și aroganța prostului. Despre multe…

Vasăzică eram prin anii de glorie ai dictaturii comuniste și mă aflam cu „Păcală” la Paris. Și, pe cap, cu secretarul PCR cu cadrele. Ăsta era un grobian fudul, agresiv, invidios, ignorant dar foarte harnic, ca orice prost carierist. Și ne băga individul în ședințe de partid de la 7 dimineața până în toiul nopții, cu limba lui de lemn exersată la lozinci. Țuțu îl poreclisem și, deși poza în marele familist onorabil, era un obsedat sexual notoriu care ne exasperase pe toți. Ce să facem noi cu Țuțu activistu’ și cum să-l liniștim, că o luase razna până și la Paris. Doar se știe că, în deplasare, de-alde ăștia fac chiar mai urât decât pe-acasă. Ca să scurtez povestea despre Țuțu, am instruit-o pe o franțuzoaică tânără și blondă, care ne însoțea grupul, să se apropie de Țuțu în clipele lui de isterie și să-l gâdile sub bărbie spunându-i mieros „Țuțu mic, scump și drag”. Franțuzoaica, fără să înțeleagă gestul, a făcut întocmai și a ieșit o distracție de pomină. Am râs cu lacrimi toți și unii încă mai râdem și astăzi. Țuțu activistu’ s-a calmat brusc după ce a intrat pe mâinile franțuzoaicei. Îi plăcea la nebunie să fie gâdilat de blonde lascive, și uite-așa „Țuțu mic, scump și drag” ne-a scutit de ședințe, fiindcă-l băga franțuzoaica în „ședințe” nocturne și la filme porno, care-i plăceau la nebunie. Ce congrese? Ce plenare? Țuțu făcuse o pasiune pentru „expunerile” video cu țâțe și puțe, încât uitase și de partid, și de familie, și de prieteni, de toți. Se simțea „Țuțu mic, scump și drag” așa de satisfăcut, încât mi-am zis de pe atunci că e de belea cu proștii obsedați sexual. Dacă-i scapi în funcții publice, beleaua-i și mai mare. Dictaturile au năvălit peste mine după ’90 și, de unde credeam ca naivu’ că după revoluție s-a terminat cu obsedații sexuali din fruntea partidelor, ete că realitatea mi-a spulberat iluziile cum că votul democratic ne-ar scăpa de dictaturile lor. Din nefericire, însă, am scăpat doar de insuportabila dictatură a cultului personalității, ca să constatăm că ne-au încălecat ticăloasele dictaturi ale cultului personulităților.

Deci nu e de mirare că, acuma, un alt Țuțu face glorie în politică. Și oricât m-am chinuit să-i fac inventarul calităților, nu pot să trec cu vederea peste asemănarea izbitoare cu activistul comunist de odinioară, cel infatuat, agresiv, obsedat sexual, ipocrit, demagog, grobian, leșinat după putere. Ca și ăla, și ăsta pozează în bărbat onorabil și familist, deși are ambiția să-și facă, din instituții publice, harem. Și chiar a reușit, în parte! Eu cică ar trebui să tac și să mă las șantajat de amantele lui cu pretenții culturale, că cică-i sexy cultura în târgul ăsta istoric, bietul de el, în care Țuțu și haremu’ se poartă ca la malu’ cu floci! Am auzit că Țuțu contemporanu’ s-ar fi exprimat oficial și… cacademic, cum știm că îi place lui, că-l doare-n cur de ce scriu eu peaci. Adică exact unde-i durea, înainte de el, pe Irineu, Nelu și Florin. Și ăștia, ca și el, cât au fost la putere, luaseră instituțiile publice pe persoană fizică. Și partidele! Cu deosebirea că ăia din trecut nu au fost, totuși, așa de mizerabili cu mine, cum e, de ceva timp, multprealăudatul Țuțu cu tot cu haremu’ lui cu care a îngrozit târgul. Așa îmi trebuie, însă, fiindcă, deși îi cunoșteam obsesiile, mi-am permis naivitatea să cred că Țuțu desfrânatu’ n-o să aibă totuși tupeul să facă, din politica de cadre a partidului, politică de harem pentru funcții publice.



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Bun articolul la 29.05.2017 10:31

Welcome , d-le Vasiliu. Astept si celelalte capitole din subiect. Sunt convins ca stiti mai multe despre subiect. Sper sa nu fie decat un "teasing"...


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Funcția și orgasmul
Viceprimăgărița
Miorița românească vs flota de război rusă. Vivat!
Lucrături tainice
Fariseii... disidenți
Dezertări misterioase
Ce de bile în Parlament…
Haida-ha! Dă mai tare muzica!
Comedie în interes național
Hai să ne băsim!


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale