GEORGE COANDĂ

Uluitor, ba chiar senzaţional, şi pentru românii creduli, de bună seamă, incredibil: idolatrizaţii Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu, ţinându-le companie un fel de femeie komisar, în serviciul „tribunalului poporului”, şi am numit faimosul Consiliu Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS), pe numele ei de sacâz Nagâţ – aflăm asta de la televizor – au fost deconspiraţi ca agenţi ai unor oficine secrete (de spionaj) străine.

Şi nu de un oarecine, ci de un om perfect informat, atâta vreme cât a fost un redutabil ofiţer de informaţii. De fapt, ceva îmi spunea, şi nu numai mie, dar şi românilor patrioţi, că domnii Mircea Dinescu şi Andrei Pleşu au pe Necuratu’ în ei, că sunt - şi o spun fără menajamente - spirite malefice şi că „minima moralia” este adevărata lor natură umană. Întotdeauna i-am suspectat de nesinceritate şi de o disidenţă anticomunistă fariseică. Şi i-am mai suspectat încă de ceva mult mai grav, odios chiar, de antiromânism. Pe când Mircea Dinescu, cândva şef al organizaţiei UTC pe Uniunea Scriitorilor din România şi absolvent al mult hulitei Academii „Ştefan Gheorghiu” (şi tot din fariseism îşi ascunde sub preş acest amănunt biografic) a fost, zice-se, agent acoperit al serviciului secret comunist maghiar AVO, şi nu numai. Iar Andrei Pleşu, la rându-i, a fost o vreme secretar al Organizaţiei PCR la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, e drept, „ostracizat” pe chestie de „meditaţie transcendentală” la muzeul din Teţcani, unde n-a zăbovit prea mult timp, pentru că, având binecuvântarea C.C. , de bună seamă, şi cu ştiinţa lui Nicolae Ceauşescu, a plecat în Occident ca să-şi facă studiile doctorale, atunci despre ce vorbim?

Vorbim despre trădare, şi de ţară, şi de sine. Că trădarea asta dublă s-a produs la Mircea Dinescu, un etern „şmecheraş de Slobozia”, „îmburghezit de revoluţie”, prin iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, moşier pe post de hangiu, ajuns la pensie la bucătărie, nu mă miră, însă că l-a apucat şi pe subtilul (absconsul metaforic) Andrei Pleşu, omul care afişează, ca şi tristul său amic de filosofări „în doi peri” Gabriel Liiceanu, un aer de guru mizantrop, gândul mă duce că, măcinat de anumite frustrări, dar şi dintr-o vanitate egolatră şi arivistă, a fost împins de un demon lăuntric, sperând să-i fie aşezată pe frunte (de către cine?), cu avantajele de rigoare, cununiţa de luptător anticeauşist, la o lamentabilă şi laşă atitudine de hainie. După cum se vede, nu sunt sfârtecaţi de remuşcări. Şi asta pentru că le lipseşte ceva esenţial: conştiinţa (N.B. A, da, pe poetul „Corigent la cele sfinte” şi care s-a dedat la „O lecţie cu Marx”, l-a dat de gol şi Larry L. Watts în celebrul op „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”). Despre femeia komisar Nagâţ, de la CNSAS, nu am mare lucru a spune. Este din plevuşcă. Uşor de corupt şi de a fi trădător. Şi de-a o face manipulator de opinie publică, atunci când trebuie ca cineva să fie acuzat de „poliţie politică”… deconspirând dosare malformate. Tustrei, dacă mai au un dram de bun simţ, ar fi cinstit să solicite CNSAS să le elibereze certificate de „poliţie antiromânească”, aşezându-se, apoi, singuri, la stâlpul infamiei. (P.S. Acesta este un pamflet. Iar deconspirarea publică a unui domn general nu este altceva decât o… manipulare securistă. Până la proba contrarie, personajele amintite sunt… o ficţiune.)