dr. DAN LUCA

România are nevoie de o echipă puternică pentru racordarea ţării la Uniunea Europeană. Vorbim încă de noi şi ei – România şi UE, şi per ansamblu, impactul prezenţei româneşti este încă insular, nesustenabil. Nu avem în discursul public - politic din România o abordare inclusivă, dar în plus, trebuie să înţelegem că nu doar reprezentanţii politici, ci şi ai organizaţiilor neguvernamentale, economice, sau academice contribuie la „clădirea” sistemului comunitar.

Constat că României îi lipsesc specialiştii de altădată. Analizând nivelul „racordării” României la Uniunea Europeană, spuneam încă de acum câţiva ani că ţara are nevoie de 25.000 de români pentru un sistem funcţional, care să producă rezultate maxime şi susţin în continuare această propunere. Dacă ne referim la instituţii, la nivelul fiecărui minister „de linie” trebuie câteva persoane (10-20 poate) care sunt responsabile cu „emiterea semnalelor” despre poziţia României în politica sectorială aferentă.

La nivelul legislativului sute de persoane contribuie la buna racordare a ţării la agenda europeană. Viitorul Parlament European va funcţiona după prerogativele Tratatului de la Lisabona, iar parlamentele naţionale dispun de un efectiv puternic cu radarul spre Bruxelles. Fiecare deputat sau senator, fiecare grup politic, fiecare comisie politică îşi are experţii săi pe politicile europene. Desigur sunt şi alte instituţii pe plan naţional care au un rol în mozaicul relaţionării.

Nu cred că exagerez când precizez că sunt necesare 12.500 persoane în sistemul instituţional naţional care pot fi considerate actori locali ai afacerilor europene. Acestora li se adaugă alte sectoare care sunt foarte dinamice în relaţia cu capitala Europei. Zeci de companii, care în cadrul departamentului „regulatory affairs” desfăşoară acţiuni în direcţia lobby-ului legislativ şi care cunosc în detaliu culisele comunitare.

Federaţiile industriale, camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile neguvernamentale, patronatele, sindicatele, firmele de consultanţă, cabinetele de avocatură au toate „acţiuni” în domeniul afacerilor europene. Sute de ziarişti scriu (chiar dacă de multe ori nu conştientizează 100%) despre dinamica sistemului comunitar, fie că e vorba despre politică, finanţe sau educaţie. Sunt alte sute de profesori, conferenţiari şi lectori universitari care au prezentări despre „lumea codeciziei” sau construcţii instituţionale comunitare.

Fără a exagera, extrapolând puţin desigur, cred că sunt alte 12.500 în „sectorul privat” care îşi „câştigă pâinea” (cel puţin parţial) din afacerile europene. Europenizarea şi expertiza în domeniul Uniunii Europene poate să fie privită ca o „a doua alfabetizare”, iar tinerii educaţi au şanse mai mari pentru a-şi găsi locul în Uniunea Europeană, cu mândrie că sunt europeni.

Nu este rău să ne gândim să introducem la nivelul curriculei o materie despre cultura şi civilizaţia europeană (la clasa a X-a în România). Ceva însă foarte practic, nu un conţinut sec şi plin de date statistice. Cursuri despre ce înseamnă cetăţenia europeană, ce drepturi şi obligaţii îi revin cetăţeanului european, ce oportunităţi avem noi ca români în spaţiul european.

Dan Luca este doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997 şi este preşedintele Casei Europei Bruxelles. Cei interesaţi de actualitatea europeană pot urmări mesajele zilnice postate pe blogul www.casaeuropei.blogspot.com.