După alegerile europene, se conturează temele Agendei Europene 2024-2029. Alegerile europene 2024 confirmă trendul „unei mai puține cooperări europene” și al „promovării mai puternice a interesului național”. Mesajele diferă în funcție de liderii țărilor membre și doctrina partidelor aflate la putere, dar constatãm o situație nouă la nivel european.

Ne punem desigur întrebarea dacă din punct de vedere practic mai este posibil să mai identificăm un spațiu comun european pentru a continua dezvoltarea Uniunii Europene? Cum evolueazã relaționarea dintre „împreună suntem puternici” vs. „nevoia de concesii la nivelul țărilor membre”?

Pentru a clarifica stadiul actualului proiect european, analizăm evoluția a două concepte de-a lungul istoriei europene. Este vorba de cel de pace și cel de prosperitate, ambele pe o scară cronologicã a anilor 1950, 1990 și 2020.

După cel de-al Doilea Război Mondial, securitatea europeană s-a bazat pe apartenența masei critice a țărilor din Europa de Vest la NATO. După Războiul Rece, apărarea transatlantică a găsit noi adepți, țările din Estul Europei devenind treptat membre ale organizației, părăsind blocul sovietic. Zdruncinată de crize consecutive, în special cea pandemică și cea provocată de războiului din Ucraina, Uniunea Europeană a accelerat discuția despre capacitatea de apărare europeană, independentã sau complementară la NATO.

Dacă ne referim acum la conceptul de prosperitate, anii 1950 au fost fantastici pentru Europa de Vest, relansându-se creșterea economică. După anul 1989, scăpați de matricea unor economii planificate, țările din Est au început reformele în direcția economiei de piață, iar statutul de membru al UE le-a prilejuit o dezvoltare economică enormă. În ciuda decalajelor Nord-Sud și Vest-Est, UE este acum un continent dezvoltat, deosebit de atractiv pentru migrația economică mondială.