În România este nevoie de o dezbatere politică reală despre potenţialul diasporei româneşti şi ce implică aceasta atât la nivel economic, cât mai ales la nivelul oamenilor. Poate nu este rău să încercăm o clasificare a diasporei. O secţiune aparte se poate aloca românilor care au plecat din ţară înainte de 1989, şi e bine să facem referiri la nume mari, precum Mircea Eliade sau Constantin Brâncuşi.

Ce a urmat după decembrie 1989 se poate structura de asemenea pe două dimensiuni: cei plecaţi la muncă necalificată sau cei la muncă intelectuală şi studii. Românii din diaspora sunt un liant între ţara de inserţie şi România. Milioanele de români care lucrează în străinătate trimit în ţară bani, dar contribuie în acelaşi timp şi la dezvoltarea economiilor în ţările în care lucrează.

Diaspora românească poate să fie un vector mai important al politicii externe a României, aşa cum poate ajuta dezvoltarea altor sectoare în România precum turismul sau dezvoltarea regională. Acum câţiva ani am fost în Turcia şi am rămas plăcut surprins de calitatea serviciilor şi de preţul incredibil al “pachetului turistic”. Succesul constă şi în implicarea diasporei din Europa în popularizarea ofertelor. Concret, un turc stă în Germania sau Franţa din octombrie până în martie. Lucrează pentru o companie de turism din acea ţară şi promovează ofertele pentru sezonul care urmează. În martie el se întoarce cu primii clienţi în Turcia şi lucrează ca şi chelner, recepţionist sau chiar manager.

Încă nu observ o astfel de abordare în România. Normal că noi găsim scuze, că sezonul nu e aşa de lung, că infrastructura de la noi e la pamânt. Problema cu sezonul lung e puţin relativă. Cine vine în România nu doreşte numai să stea la soare pe temperaturi de 35 de grade, ci vrea să descopere România. Nu asta dorim şi noi? Existenţa unor forme instituţionale adecvate atrage şi obiectivele de implicare a diasporei în viaţa economică şi politică a ţării.

Un exemplu de instrument de pe agenda politică a diasporei este cel al Irlandei, care îşi bazează programul educaţional, ştiinţă şi tehnologie pe cunoştinţele celor din afară. Strategia pentru diaspora este văzută de multe ori ca fiind una la nivel de stat naţional. În cazul Irlandei, districtul Donegal are propria sa abordare şi emigranţii din acea regiune au fost reali investitori în economia locală.

Prin urmare, politica de dezvoltare regională şi coeziune poate juca un rol esenţial în crearea celui mai potrivit model, având un potenţial serios de creştere regională echilibrată. Victor Ponta este un premier care crede în diaspora, un lucru pe care l-a dovedit încă din mai 2012 prin intermediul conferinţei PSD Belgia de la Bruxelles, iar in iunie 2012 acesta spunea: “Sarcina diasporei româneşti nu este deloc uşoară - voi sunteţi adevăraţii mesageri ai României. Prin ceea ce faceţi, puteţi schimba felul în care România este văzută în afară, dar vocea voastră trebuie auzită şi recunoscută”.

Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Gorizia (Italia), Bucureşti şi Cluj. În 2008, inspirat şi sprijinit de social-democraţii germani, socialiştii francezi şi laburiştii britanici, a înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român - PSD Bruxelles.