Există la români sentimentul apartenenţei cu adevărat la Uniunea Europeană? Chiar suntem pe picior de egalitate cu italienii sau nemţii? Sau nu trebuie să fim? România este membră a Uniunii Europene de peste 6 ani şi jumătate, însă întrebarea care se pune este dacă înţelegem cu adevărat în ce am intrat aderând la UE? Racordarea unei ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru foarte complex, greu de realizat.

Deşi este paradoxal, „procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri etc). Voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o componentă tehnică puternică. România în prezent „joacă” în această piesă europeană cu sute de mii de actori, dar este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Vrem, nu vrem, dar peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveş- te în mod necesar securitatea naţională, politica externă sau apărarea. Este vorba despre consumator şi pieţe, despre calitatea aerului, gestionarea apei şi despre mâncare.

Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de Stat. În anumite dosare poziţia României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a „scaunului gol”. Instituţiile statului român trebuie ajutate de structuri şi mecanisme complementare. Cei aproximativ 100 de români din Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă UE nu pot face miracole în faţa avalanşei de documente tehnice rezultate din malaxorul european.

Trebuie clădite „filtre puternice”, implicând în acest mecanism sutele de funcţionari români de la Comisia Europeană, ajunşi acolo fiindcă ţara lor e membră a Uniunii Europene, dar care acum, aşa cum bine ştim, reprezintă Uniunea. Se poate consolida asociaţia românilor din Bruxelles-ul european, făcând-o mult mai funcţionabilă, având suportul a cel puţin un Centru de Gândire românesc plasat la nivelul capitalei europene.

Acum câteva zile am fost invitat la Bruxelles la o dezbatere a francezilor din mediul european. A fost un bun prilej în a evalua influenţa franceză la nivel decizional în Uniunea Europeană, dar şi de a identifica de ce fel de politicieni are nevoie Franţa pentru a juca mai pragmatic cartea europeană, dar şi cea a politicii externe în general. „Trebuie să ne trezim la realitate, Franţa a pierdut din influenţă şi va continua să o facă atâta timp cât eurodeputaţii noştri nu sunt capabili – decât cu mici excepţii – să comunice în limba engleză. Nu poţi să faci negocieri subtile şi alianţe strategice, dacă ai nevoie de interpret sau translator”, zicea un reprezentat al sectorului de afaceri francez reprezentat la instituţiile europene.

Mai avem doar câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Eurodeputatul este reprezentantul cetăţeanului. Rolul acestuia nu trebuie să se mărginească în a activa în anumite comisii parlamentare, iar în week-end în a explica cetăţenilor de pe sticla televizorului activitatea Parlamentului European. Parlamentarul european trebuie să fie acel pivot care să explice Guvernului şi Parlamentului României iniţiativele de la nivel comunitar. Este persoana care înţelege cum se poziţionează sectorul de afaceri, şi, în special, cel românesc, pe subiecte europene, este într-un permanent contact cu societatea civilă organizată pentru a asculta opinia cetăţenilor.

Eurodeputatul ştie cum să interacţioneze cu funcţionarii români din Comisia Europeană pentru a afla fiecare iniţiativă care priveşte România. Este acea persoană care înţelege că integrarea României nu este doar un proiect instituţional, iar cei 2.500 de români din Bruxelles sunt parte a dezvoltării ţării noastre. Cetăţeanul român este şi el derutat de actuala Europă, mult mai eurosceptic pe fondul crizei financiare. Trebuie însă să înţeleagă mecanismul european, trebuie să i se explice că implicarea este necesară.

Concluzia generală? Statul Român al următorilor 10-20 ani trebuie regândit, iar dacă reuşim să ne folosim optim resursele, vom juca un rol important în Europa! Cred însă în capacitatea poporului român de a gândi şi acţiona european!

dr. Dan Luca, fondator al Clubului „România-UE” Bruxelles

şi al filialei PSD Bruxelles (prima din afara României a unui partid politic)