Teme principale

Prima paginĂŁ (PDF)

Newsletter

Aboneaza-te pentru a primi buletinul de stiri prin email

Adresa ta de email:
Agentia Nationala de presa AGERPRES - www.agerpres.ro



24.03.2017 00:20

Miercuri, 22 martie a.c., DNA a început urmărirea penală


A A

Fostul director PDL al Electrica, Ioan Folescu, sub control judiciar pentru mită de peste 68 de miliarde lei vechi

Fostul director PDL al Electrica, Ioan Folescu, sub control judiciar pentru mită de peste 68 de miliarde lei vechi
Ioan Folescu, fost director general SC Electrica SA și fost consilier județean PDL, și-a derulat afacerile sub protecția politică a fostului președinte Florin Popescu

comunicat

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 martie 2017, față de inculpatul FOLESCU IOAN, fost director general al S.C. Electrica S.A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii luare de mită. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În perioada 2010 – 2013, inculpatul Folescu Ioan, în calitate de persoană cu funcție de conducere în cadrul S.C. Electrica S.A., a pretins și primit de la o persoană un comision ce varia între 30% și 50 % (în total 6.811.328 lei) din cuantumul a cinci contracte de consultanță încheiate între S.C. Electrica S.A. și societatea acesteia din urmă. Banii respectivi au fost pretinși și primiți în legătură cu atribuirea și, ulterior, derularea, în condiții avantajoase, a contractelor respective. Mecanismul de remitere a banilor a fost unul complex, fiind implicate mai multe societăți pe care persoana prestatoare a serviciilor le controla. Ulterior, prin intermediari, sumele de bani erau remise cash inculpatului Folescu Ioan. Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Folescu Ioan trebuie să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar, f) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme. Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu reacredință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Inculpatului Folescu Ioan i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Biroul de informare și relații publice



Comentarii

sau

AdaugĂŁ comentariul tĂŁu daca nu ai cont facebook

Trimis de Erenifs la 17.12.2020 18:19

Levitra Wirkung meelay generic cialis SlulpipleBub Cheap Nexium 20mg


Nume:


Comentariu:



cod captcha



Din aceeaÂși categorie

Sistemul de supraveghere din Târgoviște va fi gata până la debutul anului școlar
BEZNA TRANSPARENȚEI ÎN ZECI DE PRIMĂRII
Prefectul către toți primarii: "Respectați legile întocmai!"
ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (II)
ȘEDINȚE ILEGALE ÎN CONSILII LOCALE DIN DÂMBOVIȚA (I)
Cele patru stații pentru vehiculele electrice, funcționale
Criza COVID-19 a lăsat elevii fără "Laptele și cornul"
117 avize de securitate pentru incendiu
Risc seismic la sediul CJD
Asistența socială, sub strictă monitorizare


Politica de Cookie
Politica de Confidentialitate

Editorial

Alegerile primare europene și dezbaterile Spitzenkandidat în 2024 (II)

DAN LUCA

În primăvara lui 2024, înainte de alegerile europene din iunie, au fost 3 dezbateri oficiale, clasificate ca Spitzenkandidat.

Orașul Maastricht a fost și de data aceasta locul primei dezbateri Spitzenkandidaten înainte de alegerile pentru Parlamentul European. După 2014 și 2019, ziua de 29 aprilie 2024 a fost aleasă pentru a reuni ofertele... [citește tot...]





Agentie imobiliara Sibiu
Anunturi Imobiliare Dambovita

Posta redactiei: fii jurnalist !

Fii jurnalist, introdu propriile tale stiri, fotografii, scrisori deschise, sesizari in sectiunea dedicata postei redactiei.

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica

Ce anume iti poate strica fosa septica ecologica
Cand esti nevoit sa-ti montezi o fosa septica ecologica deoarece in zona in care locuiesti nu exista canalizare este nevoie sa tii cont de anumite reguli de mentenanta pentru a nu afecta negativ sistemul septic si pentru a-i prelungi durata de viata. Acest lucru nu este benefic numai din punct de vedere financiar, dar te poate ajuta sa previi situatii neplacute cauzate de refulari sau mirosuri urate. [citește tot...]

Alte articole »

Trimite articol

publicitate

aparate foto digitale