Prăznuim, în fiecare an la 24 iunie, naşterea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, profetul care a descoperit cel dintâi că Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu, „Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29).

El este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în familia preotului Zaharia, din ceata preoţească a lui Abia, iar soţia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. (Luca 1, 5) Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul a fost vestită de către arhanghelul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu. „Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit.” (Luca 1. 14-17) Pentru că nu a crezut cele vestite de arhanghel, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului său, ocazie cu care va profeţi despre misiunea pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o acestuia: „prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui, să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor.” (Luca 1, 76-77) Prorocul Maleahi l-a numit pe Ioan Botezătorul „Îngerul Domnului” (Mal. 3, 1), care Îi va pregăti calea, denumire confirmată chiar de Mântuitorul (Matei, 11, 10), iar profetul Isaia prevestea că el va fi „Glasul celui ce strigă în pustie” (Marcu 1, 3), denumire şi misiune confirmate de el însuşi „Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie” (Ioan 1, 23), prin care „toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu”. (Ioan 3, 6) Sfinţii Evanghelişti ni-l prezintă ca pe un adevărat ascet, trăitor ca un înger în trup, având „îmbrăcămintea din păr de cămilă, şi cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste şi miere sălbatică.” (Matei 3, 4; Marcu 1, 6), un „om trimis de la Dumnezeu, care a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină.” (Ioan 1. 6-7) Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul e naştere însoţită de multă bucurie pentru că „din pântece sterp s-a născut, dezlegând sterpiciunea inimilor noastre”.

În imnografia ortodoxă este numit „dumnezeescul mijlocitor al legii vechi şi a celei noi” „prietenul Mirelui, cel adevărat” şi de aceea îi aducem cinstire deosebită acestui „înger omenesc şi om ceresc”. Sfântul Ioan Botezătorul este un vestitor al pocăinţei şi al chemării la îndreptare, la sfinţenie, la respect pentru demnitatea umană. De aceea, el este şi ocrotitorul celor care în societatea umană se luptă pentru adevăr, pentru sfinţenie, pentru demnitate umană şi pentru mântuirea oamenilor prin întoarcerea lor la Dumnezeu. Sărbătoarea de astăzi este şi un elogiu adus familiei creştine. Concepţia şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul sunt argumente temeinice privind importanţa vieţii de familie şi a naşterii de prunci precum şi a creşterii lor în frica de Dumnezeu. Copiii sunt expresia concretă a prezenţei divine în familia creştină. Fiecare copil este „fereastra neprihănirii prin care lumina pură a cerului pătrunde în casa părinţilor. El e mărturie vie, concretă, despre lumea transcendentă, a luminii, a neprihănirii şi bucuriei veşnice. De aceea, copilul îi apropie pe părinţi de Dumnezeu, îi înalţă în sfere mai pure, le intensifică iubirea şi le-o înnobilează. Aici, mai mult ca oriunde în familie, se vede prezenţa lui Dumnezeu”. Din această prezenţă divină se naşte şi izvorul sfinţeniei, în a cărui imagine se oglindesc copiii. Aşa au primit Zaharia şi Elisabeta naşterea fiului său şi astfel trebuie să întâmpinăm şi noi această sărbătoare ca să înţelegem frumuseţea darului divin al căsătoriei şi al naşterii de prunci. Cinstind pe Sfântul Ioan Bătezătorul să facem roade vrednice de pocăinţă şi să-l rugăm pe cel care a mers înaintea feţei Domnului, ca să gătească căile Lui, „să dea poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor” (Luca 1, 77), ca astfel, Domnul să ne dea nouă fără frică, Să-I slujim în sfinţenie şi în dreptate, înaintea feţei Sale, în toate zilele vieţii noastre. (Luca 1. 74-75) şi „cu cântări duhovniceşti, cu un glas Botezătorului să-i strigăm: Proorocule, propovăduitor al Adevărului, roagă-L să ne mântuiască pe noi.

Pr. Emil PEŞETZ, Parohia Comişani