Herr Dominic Fritz, na poftim, se vrea la Cotroceni! Ja, ştiu bine că aşa zisa Constituţie a UE, Tratatul de la Lisabona, validat de Parlamentul European, stipulează cum că orice cetăţean al Uniunii este un fel de „cetăţean universal”, adică poate candida la orice funcţie publică din oricare stat membru, drept pentru care herr Dominic are voie să viseze la fotoliul prezidenţial al României, de-aia vrea, blitz, să-şi ia cetăţenia română. C

ă aşa este prevăzut la „sfânta constituţiune” a statului român şi pe care nimeni n-o prea mai respectă. Sehr gut, herr Dominic, care merită a fi felicitat că a învăţat să vorbească perfect româneşte, chiar mai bine decât consângenul său născut în oraşul românesc de pe Cibin. Uite-aşa, după ce a redevenit, la recentele alegeri locale, primarul ditamai municipiului Timişoara, victorie uriaşă, şi-a sucit privirea spre Palatul Cotroceni.

Dar, să fiu bine înţeles, şi-a sucit-o nu de capul lui. Nein. Cineva îl împinge să râvnească Cotroceniul. Şi dacă e să mă gândesc bine, USR-ul din care face parte – deocamdată aflându-se într-o vânzoleală disolutivă, dar pe care nişte  „forţe oculte” de pe afară nu o vrea chiar dusă -, fiind invenţia neomarxistă a nababului globalist american George Soros, care tot pune la cale „revoluţii resetatoare” pe unde apucă pe planetă, de bună seamă că va trebui să fie platforma lui de lansare spre Cotroceni.

Herr Fritz, danke, lasă-ne în durerea noastră, că de un neamţ, care a stat în vacanţă un deceniu la Cotroceni, ne-am săturat. De încă unul, care să adâncească şi mai vârtos eşuarea României la ordinul ocultei neomarxiste/progresiste/globaliste, nu mai avem nevoie. Hai, las-o baltă! Vezi de treaba ta la Timişoara pe unde nu prea mai făcut mare scofală. Nici nemţii nu mai sunt ce au fost!

Păcat. La urma urmelor, ţara asta este a românilor. Ori nu mai este? O veni vremea – daţi-mi voie să sper – ca să avem la Cotroceni un român de nădejde, că doar n-or fi pierit oamenii politici adevăraţi din România. Sună naţionalistă dorinţa mea. Este. Ei şi? Oricum, herr Fritz, nein!