21.06.2024 00:18

Razie rutieră de amploare

Razie rutieră de amploare
Galerie foto

*Acțiunea polițiștilor de la rutieră și ordine publică, în municipiul Târgoviște s-a soldat cu peste 100 de testări și zeci de amenzi

 

La data de 19 iunie a.c., în intervalul orar 19:00-22:00, în municipiul Târgoviște, polițiștii de la structurile de rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au organizat o acțiune, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

De asemenea, în cadrul controalelor efectuate, polițiștii au efectuat testări pentru depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a unor substanțe psihoactive.

Astfel, în acest sens, au fost efectuate peste 100 de testări, iar, pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 39 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 9.000 de lei, dintre care 5 au fost pentru defecțiunile tehnice constatate. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 4 certificate de înmatriculare.

 

 

 

 

RODICA VASILIU