03.10.2023 00:10
Dublă criză la Chindia
Galerie foto
Da, subscriu și eu la situația dificilă prin care trece Chindia Târgoviște, atât din punct de vedere financiar-juridic, cât și evolutiv. Să dezbatem, pe rând, aceste două aspecte, fără văicăreală, incriminări și pesimism, ci cu bărbăție și realism. Presiunea pusă de unii jucători ai Chindiei, din sezonul trecut, pentru recuperarea unor sume, deloc neglijabile, are și... nu are motive întemeiate.
Ofer, două exemple: Popa și Dulca. Primul, a plecat în Coreea, într-un moment greu pentru echipă, o echipă pe care a ajutat-o să promoveze dar, care, i-a deschis poarta după fiecare evadare... nereușită, și nimeni nu-i întindea o mână de ajutor. Așa s-a întâmplat după episodul Dinamo (via Botoșani), dar și după cel din Asia. Apoi, a trebuit să treacă aproape o jumătate de an ca să marcheze un gol pentru echipa târgovișteană, după care a mai înscris câteva, insuficiente pentru salvarea de la retrogradare.
În meciul decisiv pentru supraviețuire, cel cu Voluntari, a făcut figurație! Deși a avut evoluții mediocre, criticate chiar la timpul lor de către noi, Daniel Popa, și-a putut, totuși, cumpăra o vilă de lux, într-un cartier nou, și nu credem că acest lucru se datorează doar banilor din Coreea, unde a evoluat puțin și slab. Probabil, cu timpul se va retrage tot la Târgoviște și, cine știe, poate chiar la Chindia.
Pentru ce face el acum, chiar dacă are dreptate, atunci – dacă va veni vremea aceea – ar trebui să nu i se mai deschidă poarta! Existau metode de eșalonare, de așteptare asigurată a datoriei, dar nu să forțezi AFC Chindia, alta decât cea vinovată, să-ți plătească urgent, prin termen limită datoria. Despre Dulca, marele îndrăgostit de fete, și mai puțin de fotbal, nici nu prea mai are rost să discutăm.
A venit de la Viitorul ca o speranță... anonimă și a plecat de la Târgoviște ca un posibil om de națională. Că Becali l-a ușuit repede, este tot o explicație a amorului. Pentru cât a crescut la Chindia, ar fi trebuit să-i dea el bani echipei. Și în cazul altor jucători... petiționari, lucrurile stau la fel. Situația este complicată, dar trebuie rezolvată fără depunctarea echipei.
(va urma)
Vasile Neagu