19.01.2024 00:15
Zaheu vameșul
Galerie foto
Mântuitorul străbătea satele și orașele Palestinei în căutarea oilor rătăcite spre a le aduce în staulul Tatălui ceresc. El căuta sufletele păcătoase spre a le întoarce la Domnul. „Prietenul” vameșilor și al păcătoșilor ne cheamă cu cuvintele: ,,Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția Cerurilor’’ (Matei 4, 17) și mulți se hotărăsc să-și schimbe viața și să-l urmeze.
Sfântă Evanghelie de astăzi ne vorbește despre un om cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameși, iar aceștia erau un fel de perceptori. Acest Zaheu fiind mai marele lor, se îmbogățise și de bani, dar și de păcate. Auzind el de minunile pe care le făcuse Mântuitorul și mai ales de minunea făcută puțin mai înainte, când l-a vindecat pe orbul din Ierihon, căci toate minunile lui Iisus ajunseră la urechile lui, a căutat sa-L vadă și el pe Acela Care vindeca numai cu cuvântul și dădea iertare păcatelor, dar fiind mic de statură nu putea sa-l vadă pe Domnul, mai ales ca era împresurat de mulțime de popor.
Atunci a alergat înainte pe drumul pe care trebuia sa treacă Domnul Hristos și s-a suit într-un dud, de unde putea să-L vadă. Când a ajuns Domnul Hristos în dreptul dudului, S-a uitat in sus și i-a zis: ,,Zaheu, grăbește-te, dă-te jos, căci astăzi trebuie să rămân in casa ta!’’. Iar el s-a dat jos degrabă si L-a primit cu bucurie.
Când a ajuns Domnul în casa lui, mulțime de farisei ziceau în inima lor că ,, Domnul a intrat să găzduiască la un om păcătos”. Dar Zaheu plin de bucurie și pocăință desăvârșită în Domnul Hristos a zis: ,,Iată, Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor și dacă am năpăstuit pe cineva, cu ceva întorc împătrit“. Mântuitorul pecetluiește convertirea lui: ,,Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”
Să avem curaj și îndrăzneală, să ne pocăim sincer, să fugim de păcatul nedreptății și să ne înălțăm mai sus de lumea aceasta, la înălțimea învățăturilor dumnezeiești, de unde îl vom vedea pe Domnul deslușit, având speranța că și pe noi ne va chema pe nume, ca pe Zaheu, și ne va invita cu a Sa dragoste dumnezeiască sa îi deschidem casa sufletului nostru, găsind în ea potrivit a spune „Astăzi, s-a făcut mântuire casei acesteia!”.