03.07.2024 00:08

Viitorul Cojasca a promovat în Liga a 4-a

Viitorul Cojasca a promovat în Liga a 4-a
Galerie foto

* Formația din Cojasca este la a doua promovare consecutivă, iar acum se pregătește să evolueze în Liga a 4-a.

 

Lupta pentru promovare în Seria Sud a Ligii a 5-a a fost una foarte interesantă în stagiunea 2023-2024. Viitorul Cojasca și FC Lungulețu au luptat pentru primul loc, ambele formații având drept obiectiv promovarea în Liga a 4-a. Viitorul a avut un parcurs aproape perfect, înregistrând 24 de victorii, 2 remize și doar 4 înfrângeri pe parcursul celor 30 de etape disputate. Formația din Cojasca a încheiat sezonul cu 74 de puncte, la 6 lungimi distanță de FC Lungulețu, ocupanta locului secund.

Diferența din meciurile directe

Diferența a fost făcută chiar în meciurile directe dintre cele două formații, pentru că Viitorul Cojasca a reușit să se impună atât în tur, 3-1, cât și în retur, 3-0.Viitorul a avut cel mai bun golaveraj din serie, cu 121 de goluri marcate și doar 37 primite. Formația din Cojasca este la a doua promovare consecutivă, iar acum se pregătește să evolueze în Liga a 4-a, competiție în care trebuie să se înscrie în perioada 15-19 iulie. Noul sezon din eșalonul de aur al fotbalului dâmbovițean va începe la finalul lunii august, perioada de transferuri fiind deschisă între 15 iulie și 9 septembrie.

 

 

 

Cosmin Sava