14.05.2024 00:09

Viitorul Aninoasa a sărbătorit promovarea în Liga a 4-a

Viitorul Aninoasa a sărbătorit promovarea în Liga a 4-a
Galerie foto

* Sportul Lucieni urcă în premieră pe un loc de baraj. Dragomirești, Raciu, Ungureni și Văcărești vizează aceeași poziție secundă

 

O etapă controlată de gazde la Liga a 5-a, Seria Nord, victorioase prin IL Caragiale, Gura Ocniței, Valea Lungă, Aninoasa, Adânca și Raciu. Doar Lucieni reușește să se impună în deplasare. În timp ce Viitorul Aninoasa sărbătorește promovarea în Liga a 4-a, Sportul Lucieni urcă în premieră pe un loc de baraj. Dragomirești, Raciu, Ungureni și Văcărești vizează aceeași poziție secundă. IL Caragiale, Comișani, Colibași și Adânca vor continua la Liga a 5-a. Rățoaia se complică puțin pe final, mai ales că se apropie Dărmănești și Valea Lungă. Picior de Munte e și ea în zona fierbinte. Gloria Bucșani este deja retrogradată, în timp ce Gura Ocniței trage tare să prindă locul 15, ce poate duce într-un baraj al supreviețuirii.

Rezultatele etapei: Viitorul IL Caragiale - AS Dragomirești 1-0, ACS Gura Ocniței - Unirea Colibași 2-0, Comunal Valea Lungă - Victoria Văcărești 4-1, Viitorul Aninoasa - Victoria Comișani 12-2, Vânătorul Rățoaia - Sportul Lucieni 3-5, Voința Adânca - Olimpia Picior de Munte 4-2, AFC Raciu - Unirea Ungureni 5-3, Luceafărul Dărmănești - Gloria Bucșani 3-0. Etapa viitoare, duminică, ora 11.00: Raciu - IL Caragiale, Ungureni - Adânca, Picior de Munte - Dărmănești, Lucieni - Aninoasa, Comișani - Valea Lungă, Văcărești - Gura Ocniței, Colibași - Dragomirești, G. Bucșani - Rățoaia 0-3.

Viitorul Cojasca se desprinde în Sud

Amfitrionii sunt superiori și în Seria Sud, grație succeselor bifate de Finta, Dentaș Tărtășești, Bolovani și Corbii Mari. Vizitatorii câștigă prin Cojasca, în timp ce Lungulețu și Zăvoiu obțin un punct la Colacu, respectiv Crețu. Viitorul Cojasca devine mare favorită la promovarea directă, după ce Lungulețu și Crețu pierd puncte importante. Zăvoiu, Odaia Turcului, Tărtășești, Jugureni, Corbii Mari și Mărcești vor fi și din sezonul viitor la Liga a 5-a. Bolovani și Mogoșani au șanse mari să supreviețuiască, după care vin echipele cu cele mai mari emoții, Dobra, Colacu și Finta. Poiana este deja retrogradată.

Rezultatele etapei: Steagul Roșu Colacu - FC Lungulețu 2-2, Știința Finta - Sportul Mogoșani 2-1, Dentaș Tărtășești - Viitorul Dobra 3-1, Voința Crețu - Flacăra Zăvoiu 1-1, Luceafărul Bolovani - Olimpia Mărcești 2-0, Dinamo Odaia Turcului - Viitorul Cojasca 2-4, Ravens Corbii Mari - Viitorul Gheboaia 4-1, Spicul Jugureni - Luceafărul Poiana 3-0. Etapa viitoare, duminică, ora 11.00: Jugureni - Colacu, Gheboaia - Odaia Turcului, Cojasca - Bolovani, Mărcești - Crețu, Zăvoiu - D. Tărtășești, Dobra - Finta, Mogoșani - Lungulețu, Poiana - Corbii Mari 0-3.

 

 

C.M.