15.05.2024 00:07
Viitorul Aninoasa a promovat în Liga a 4-a
Galerie foto
* Aninoasa a fost în sărbătoare la ultimul meci, cu jucători, oficiali și suporteri bucurându-se pentru realizarea unui obiectiv major
Viitorul Aninoasa a reușit un sezon de excepție la Liga a 5-a, Seria Nord, unde a câștigat 25 din cele 26 de jocuri susținute. Promovarea a venit natural, a doua consecutivă, astfel că echipa antrenată de Augustin Voinea va evolua din sezonul viitorul în eșalonul de elită al fotbalului dâmbovițean. Aninoasa a fost în sărbătoare la ultimul meci, cu jucători, oficiali și suporteri bucurându-se pentru realizarea unui obiectiv major.
Nu putea lipsi de la eveniment primarul Vlăduț Niculae, care nu a ezitat să ajute și din teren. AJF Dâmbovița a premiat cea mai bună echipă din Liga a 5-a, Seria Nord, cu medalii, tricouri și o cupă specială, într-o atmosferă frumoasă și pe o bază sportivă excelent întreținută.
C.M.