29.11.2023 00:17

Uzina UPET Târgoviște obține prestigioasele certificări API

Uzina UPET Târgoviște obține prestigioasele certificări API
Galerie foto

Directorul operațional al Uzinei UPET Târgoviște, Andrei Dovgani, a făcut recent câteva precizări cu privire la succesul recent înregistrat de către uzină în domeniul certificărilor internaționale, consolidând astfel poziția sa de lider în industria petrolieră românească.

Specificul acestei industrii, concentrată pe utilaje petroliere și activități conexe, implică obținerea unor licențe importante oferite de instituții internaționale de certificare. Aceste licențe acoperă o gamă vastă de aspecte, începând de la tehnologia aplicată, procese aplicate, până la proiecte aplicate. Printre cele mai semnificative certificate și licențe se numără cele eliberate de American Petroleum Institute (API), care certifică întregul spectru de funcționalități ale unei instalații de foraj și reparații sonde.

Andrei Dovgani subliniază importanța acestor certificări, afirmând că „este o realizare importantă, ținând cont că suntem cam singurii producători din industria românească din acest segment. Mai există una-două companii care dețin parțial aceleași acreditări, dar acest lucru înseamnă că nu pot oferi integral ceea ce suntem capabili să oferim noi”.

Certificările API reprezintă un standard de excelență în industria petrolieră, reflectând angajamentul Uzinei UPET Târgoviște față de calitate și conformitate în toate aspectele operațiunilor sale. Această realizare nu numai că ajută la consolidarea uzinei pe piața locală, dar deschide și noi oportunități pentru activități în afara granițelor țării.

 

 

Ștefan Khalil