24.02.2024 07:26

"Suntem peste Metaloglobus"


Galerie foto

❚ La conferința de presă de ieri au mai participat jucătorii Robert Moldoveanu și Răzvan Matiș, conștienți de importanța partidei de mâine

 

C.M.


 

După președintele Gabriel Boriga, a venit rândul antrenorului Diego Longo să susțină o conferință de presă, înaintea meciului de sâmbătă, cu Metaloglobus București, programat pe stadionul „Eugen Popescu”, de la ora 11.30. „A fost o lună grea, am muncit foarte mult cu toți, dar ne simțim bine și suntem pregătiți. Așteptăm Metaloglobus, dar nu avem multe dubii despre acest meci. Sunt câțiva accidentați, dar nu contează. De asta avem un lot lărgit, cu 21 de jucători, plus portarii. Suntem mai liniștiți, domnul președinte Boriga e aproape de noi și s-a văzut imediat atitudinea lui. Noi suntem pe teren, nu altcineva. Trăim doar pentru meciul cu Metaloglobus, un adversar periculos. Respectăm adversarul, dar sunt convins că suntem peste ei. Numai de noi depinde să ne calificăm în play-off. Avem toate șansele să ajungem acolo, avem jucători de calitate și ne motivează acest lucru, nu ne e frică. Dacă vom fi ok, ne vom califica. Am studiat și știm ce ne așteaptă. Fiecare echipă ne poate bate sau poate fi bătută. Fiecare echipă are puncte slabe și puternice. Sunt sigur că suporterii vor fi alături de noi, pentru că obiectivul este comun”, s-a exprimat tehnicianul italian, care a transmis că nu-l interesează de Andrei Șerban în acest moment. La conferință au mai participat jucătorii Robert Moldoveanu și Răzvan Matiș, conștienți de importanța partidei de mâine.