27.02.2024 00:08

Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Dubai

Sorana Cîrstea, eliminată în semifinale la Dubai
Galerie foto

* În urma parcursului de la WTA Dubai, târgovișteanca a câștigat 147.000 de euro, dar și 390 de puncte în clasamentul WTA

 

După un început de an complicat, în care rezultatele înregistrate au fost sub așteptări, Sorana Cîrstea (locul 22 WTA) a avut un parcurs bun la Dubai, acolo unde a ajuns până în fazele superioare ale competiției. Sportiva târgovișteană a început bine turneul, reușind să se impună în prima partidă în fața Sofiei Kenin (45 WTA), din Statele Unite ale Americii, cu scorul de 2-0 (6-3; 7-6). A urmat o nouă victorie, cu Veronika Kudermetova (19 WTA), sportivă din Rusia, tot cu 2-0 (6-1; 6-4).

Traseu oprit în semifinale

Meciul din optimile de finală ale competiției de la Dubai a fost mai complicat, dar Sorana s-a impus în fața Donnei Vekic (31 WTA), din Croația, cu scorul de 2-1 (3-6; 6-3; 7-5), pentru ca mai apoi, în sferturi, să treacă de Marketa Vondrousova (8 WTA), din Cehia, tot cu 2-1 (2-6; 7-6; 6-2). În semifinale, Cîrstea a întâlnit-o pe Jasmine Paolini (26 WTA), din Italia, fiind învinsă în două seturi (2-6; 6-7). Meciul a durat o oră și 58 de minute, aceasta fiind a treia victorie din trei meciuri directe disputate pentru Paolini. În urma parcursului de la WTA Dubai, Sorana Cîrstea a câștigat 147.000 de euro, dar și 390 de puncte în clasamentul WTA.

Cosmin Sava