18.09.2023 00:19
Sferele decizionale ale politicilor sectoriale
Galerie foto
DAN LUCA
Distincția dintre politici sectoriale și politică e greu de identificat într-un spațiu românesc care dorește rezolvarea instantă a tututor problemelor societale. Există bineînțeles o legătură între acești temeni, în fond deciziile politice influențează abordările de sector.
Aderarea României la UE permite, atât sistemului administrativ, cât și operatorilor economici, să își reducă vulnerabilitatea, având oportunități suplimentare și acces la o piață mai mare. Dar să nu ne facem iluzii că acest lucru se întâmplă de la sine. Este nevoie de voință, determinare și resurse alocate corespunzător.
Treptat, începând cu negocierile de aderare ale României la UE, s-au format grupuri dinamice de experți, grupați în jurul anumitor subiecte sectoriale. Există, să zicem, această sferă publică națională a experților în sănătate, care pe lângă cei din instituții, cuprind oameni de la asociații patronale, organizații neguvernamentale, sindicate, doctori, profesori sau chiar ziariști care scriu constant despre dinamica politicilor de sănătate.
Datorită complexității subiectelor, dar și a diverselor interese de reprezentare, e dificil să avem o transparență totală a proceselor de decizie. Acestă fluiditate nu poate să fie asigurată de instituții, din motive ușor de dedus. E tot mai multă nevoie de această atitudine constructivă în media. Desigur, pare plictisitor și nu este nimic senzațional, dar UE nu înseamnă doar temele mari ale politicii externe. Lumea afacerilor europene este locul de desfășurare a unei activități laborioase, prin care aleși și funcționari europeni încearcă fără glorie mediatică să contribuie prin legislație și politici la ameliorarea vieții noastre și a familiilor noastre.
Atât în Uniunea Europeană, cât și în România, există un cadru formalizat și complex în care se derulează comunicarea dintre diferiții stakeholderi și instituții, unele organizații făcând parte din structuri consultative permanente ce funcționează în cadrul administrației.
Există însă diferențe semnificative între România și UE în ceea ce privește intensitatea și calitatea comunicării între administrație și stakeholderi, dar și cu privire la capacitatea și disponibilitatea acestora de a susține dialogul pe termen lung.
Prin afilierea la organizații europene, unii dintre stakeholderii din România sunt expuși la dimensiunea europeană, dar numărul acestora este redus și, implicit, capacitatea României de a se conecta la tendințele europene dar și de a influența politică publică la acest nivel este diminuată. În același timp, instituțiile din administrația publică din România sunt adesea slab conectate cu organizații de anvergură de la nivel european, ceea ce le reduce accesul la informație relevantă. Procesul de formulare a politicilor publice este astfel, vulnerabilizat, din două perspective: pe de o parte, organizațiile din mediul privat, asociativ nu pot susține administrația publică nici prin informație și nici prin susținerea intereselor pe plan european, iar propunerile și deciziile de politică publică venite din partea administrației nu reflectă întotdeauna pe deplin nevoile și așteptările grupurilor țintă vizate, fiind percepute adesea ”în contra-timp” cu cele de la Bruxelles.