11.06.2024 00:15

Sectorul construcțiilor dă semne de revenire!

Sectorul construcțiilor dă semne de revenire!
Galerie foto

*În luna martie 2024 s-a înregistrat o ușoară creștere a autorizațiilor de construire, față de luna martie 2023

 

După ce în primul trimestru din acest an, în județul Dâmbovița, sectorul construcțiilor a înregistrat o scădere față de aceeași perioadă a anului trecut, situație care rezultă din numărul autorizațiilor de construcție eliberate de către autoritățile locale, industria de profil a început să dea semne de revenire  odată cu venirea primăverii 2024. În luna martie 2024 s-a înregistrat o ușoară creștere a autorizațiilor de construire eliberate, față de luna martie 2023. În județul Dâmbovița, mediul rural deține supremația în materie de construcții, față de mediul urban.

Potrivit ultimei raportări a Direcției Județene de Statistică Dâmbovița, în perioada 1.I.-31.III.2024, s-au eliberat 263 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (27 în mediul urban și 236 în mediul rural), în scădere cu 3,7% față de perioada  1.I.-31.III.2023, când s-au eliberat 273 autorizații de construire (36 în mediul urban și 237 în mediul rural). În luna martie 2024, s-au eliberat 119 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale (8 în urban și 111 în rural),  aproximativ la fel ca și în luna martie 2023, când s-au eliberat 118 autorizații de construire (16 în urban și 102 în rural).

 

 

Violeta Stanciu