23.04.2024 00:12
Să vină finalul!
Galerie foto
Echipele Chindia și CSA Steaua, considerate principalele favorite ale acestui sezon, înainte de începerea lui, s-au întâlnit sâmbătă pe stadionul „Eugen Popescu” într-o partidă de play-out, grupa B. S-a jucat ceva fotbal, chiar spectaculos, existând 12 ocazii de gol, dar scorul a rămas alb. Și aceasta din... cauza excelenților portari Iustin Popescu și Costel Frânculescu. Cei aproximativ 1000 de suporteri (vreo 200 steliști), chiar și-au aplaudat favoriții la sfârșitul partidei. Acest egal a produs prima ierarhizare clară în clasament (1. Concordia Chiajna 37 p; 2. CSA Steaua 35 p; 3, Chindia 32 p).
Deși a câștigat greu cu Tunari, Chiajna preia, cu acest 2-1, șefia grupei, fiind cea mai îndreptățită să o și câștige. Credem că vecina Capitalei ar fi meritat un loc în play-off. Revenind la partida Chindia – Steaua, sunt câteva observații de făcut: s-a jucat 4-4-1-1 doar pe… fișa meciului, pentru că Matiș și Boțogan n-au viziuni decât în jurul liniei mediene. Marile ratări au venit de la Fedele, Pesic și Moldoveanu. De partea cealaltă, Dobrescu, Drăghici și Heras au fost cei mai incisivi, Chipirliu – cel mai versat jucător militar – fiind mai șters, a ratat o singură ocazie.
Mai inspirat în așezarea jucătorilor în teren, cu 3-4-3, Oprița putea chiar să obțină victoria, dacă Iustin Popescu nu ar trece prin cea mai fastă perioadă a carierei sale. Trei echipe de SuperLigă sunt cu ochii pe el, după ce Dan Alexa i-a făcut o caracterizare de nota 10, după meciul cu Tunari. Este singurul PLUS adevărat din jocul Chindiei, pentru că, altfel, chiar așteptăm să se încheie (odată!) acest sezon. Unii, să plece pe la casele lor, alții, să-si regăsească valoarea și abnegația pentru culorile Chindiei.
În fotbalul târgoviștean cuvântul de decizie trebuie să-l aibă oamenii Cetății. Chindia este numele echipei fanion a Târgoviștei și județului Dâmbovița. Este de datoria noastră să-l înnobilăm și să-l dezvoltăm, pentru a ne putea bucura de rezultatele lui. Străinii vin și pleacă, noi rămânem cu nemulțumirea. Iar dacă este nevoie să apelăm și la străini, să o facem în mod responsabil, în folosul echipei, nu pentru împărțirea ciolanului, între cei care semnează un contract. A mai rămas puțin până la finalul... chinurilor.
Poate că era nevoie de această suferință, pentru a înțelege că SĂNĂTATEA, și în fotbal, vine din muncă și pasiune, nu din dorința de a câștiga (doar) bani pentru „marea izbândă”, că termini sezonul pe locul 3 într-o grupă de play-out. Acest „obiectiv” se putea atinge numai cu jucători locali, cheltuieli mult mai mici și fără nicio bătaie de cap. Despre antrenori nici nu mai are rost să amintim.
Dacă îl refuzi pe Bălașa, care și-a exprimat clar dorința de a veni la Chindia și a fost dus cu vorba – așa cum clar mi-a explicat, recent – om care a colaborat direct cu Hagi doi ani, înseamnă că sunt și târgovișteni, în jurul Chindiei, care nu-i vor binele. Și chiar mă gândesc că de acolo, de la Chiajna, unde Cristi Bălașa își face cu prisosință datoria, este posibil să apară marea surpriză a acestui sezon. Până una-alta, să așteptăm finalul, mai mult pentru... Chindia!
Vasile Neagu