28.08.2024 00:17
România, amenințată, cu armata... dezarmată
Galerie foto
George Coandă
Și a fost Ziua Marinei. Ne-am făcut de râsul lumii cu flota noastră militară, care toată încape în lacul Snagov. Cu ce să ne lăudăm și să ne apărăm litoralul, aflat la o aruncătură de băț de porturile militare rusești de la Marea Neagră? Cu două fregate englezești second hand și cu fregata „Mărășești”, singura cu adevărat viabilă și culmea de construcție românească și asta de pe vremea ailaltă comunistă / hulită? Barem, pe atunci, românii erau în stare să-și făurească propriile armamente, ba pe deasupra să și exporte!
Unii generali, și responsabili, și patrioți, conștienți de riscurile de securitate națională care ne pasc, au atras atenția / atrag în continuare atenția că Armata Română a ajuns batjocura (ăsta e cuvântul-acuză, folosit pe drept cuvânt!) guvernanților și a tuturor „comandanților supremi” care (asta e...) prin voința electorală a poporului român, au ajuns în „tronul” de la Cotroceni. Cică a trebuit să ne aliniem la standardele NATO...
Aiurea! Ba, dimpotrivă, și Washingtonul și High Command NATO ne-au cerut, aproape ne-au obligat, să ne consolidăm solid propria forță militară. Guvernanții, însă, și „comandanții supremi” au lăsat-o moartă în păpușoi, soarta Armatei lăsându-se pe mâna Statelor Unite și a NATO. Că, vezi Doamne, vin ăștia și ne apără de căpcăunul Putin. Și hai să zidim cea mai formidabilă bază a Tratatului Nord-Atlantic din Europa, la Mihail Kogălniceanu. Că uite așa, chiar dacă niște drone ale Armatei Roșii mai cad, rătăcite (oare?!) și pe pământ românesc, noi vom face nani-nani liniștiți.
Inconștiența guvernanților este iresponsabilă și fără de margini, iar când aud de reintroducerea recrutării obligatorii (suspendată, să ne înțelegem, doar de groază să nu piardă voturi) îi apucă pandaliile. Deocamdată, Armata Română a fost dreasă cu unele de cârpeli (e drept, niște dotări de ultimă generație - insuficiente, însă), ca să nu i se vadă fundul gol. Ierte-mi-se expresia, dar este cea mai potrivită.
Oricum, Armata Română e mai dezarmată decât în războaiele mondiale ale secolului trecut, iar laba de gheață a ursului moscovit deja amenință cu dispariția României.