07.06.2023 00:07
Roberto Ziduri a câștigat Cupa României INATECH
Galerie foto
* Echipa antrenată de Ionuț Olteiu s-a impus clar în finala cu Urban Titu, scor 4-0 (marcatori Cristian Niță 2, Cristian Cherchez, Valentin Enescu)
Roberto Ziduri rămâne cea mai galonată echipă a ultimilor ani din competiția județeană de fotbal. După ce în sezonul 2021/2022 a câștigat atât Cupa României, cât și campionatul Ligii a 4-a, echipa finanțată de Daniel Negriloaia a cucerit acum un nou trofeu.
Roberto Ziduri este regina Cupei României INATECH, faza județeană, după ce s-a impus clar în finala cu Urban Titu, scor 4-0 (marcatori Cristian Niță 2, Cristian Cherchez, Valentin Enescu). Disputată pe Stadionul Orășenesc Găești, finala Cupei României INATECH a fost urmărită de o asistență generoasă, numărul spectatorilor apriindu-se de 1000.
Lovitura de start a fost dată legendarul antrenor găeștean, Mimi Ionescu. Premiile au fost oferite de sponsorul competiției, Cristian Bădescu (managerul concernului INATECH), de primarul orașului Găești, Gheorghe Grigore, și de președintele Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița, Ciprian Prisăcaru. Echipa lui Ionuț Olteiu le-a mai eliminat pe Olimpia Morteni (3-0), AFC Brezoaele (6-2), Gloria Bucșani (2-1) și Recolta Gura Șuții (1-0).
C.M.