27.06.2024 00:15

Razie rutieră de amploare

Razie rutieră de amploare
Galerie foto

Pe parcursul zilei de 25 iunie, polițiștii dâmbovițeni au intervenit la 39 de evenimente, au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale, au retras 4 certificate de înmatriculare și au reținut 7 permise de conducere. La data de 25 iunie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice, dar și pentru asigurarea siguranței circulației pe drumurile publice din județ.

Astfel, polițiștii de la rutieră, ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, în colaborare cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, au fost în teren, fiind organizate 4 acțiuni punctuale și instituite 10 filtre. Astfel, polițiștii au fost solicitați să intervină la 39 de evenimente, 29 dintre acestea fiind sesizate prin SNUAU 112.

De asemenea, pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 135 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.000 de lei, dintre care 107 au fost pentru încălcarea regulilor de circulație pe drumurile publice, conform O.U.G. nr. 195/2002 și 26 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Totodată, întrucât au pus în pericol siguranța circulației pe drumurile publice, polițiștii au retras 4 certificate de înmatriculare și au reținut 7 permise de conducere, dintre care două pentru nerespectarea regimului legal de viteză și unul pentru consumul de alcool.

La data de 25 iunie a.c., în intervalul orar 15:00-16:00, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea actelor de evaziune fiscală, precum și a comerțului ilicit, într-un complex comercial din municipiul Târgoviște. Astfel, au fost verificați 12 agenți economici, iar, pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, conform O.G. nr. 28/1999 privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind  indisponibilizați 3.088 de lei.

 

 

 

RODICA VASILIU