17.07.2023 00:20

Pulsul european în primul semestru al anului 2023

Pulsul european în primul semestru al anului 2023
Galerie foto

Primele 6 luni ale lui 2023 au trecut și un mic bilanț strategic este util pentru a anticipa evenimentele viitoare. În iunie am revenit la Romanian Energy Day în calitate de moderator. Starul discuțiilor a fost fără doar și poate reprezentantul OMV Petrom, ultimele proiecte ale companiei punând România pe harta superputerilor energetice UE.

Prelegerile susținute la ULB Bruxelles, KU Leuven, UBB Cluj și ASE Moldova îmi confirmă apetitul tinerior de a întelege politicile europene și implicarea stakehoderilor în procesul decizional. Am discutat deschis despre motorul franco-german al Europei, despre impactul alegerilor din Spania asupra proiectului european, dar și despre abordarea de țară mare europeană.

Împreunã cu prof. Vasile Pușcaș, am prezentat în premierã idei despre abordarea agendei europene 2024-2029. Împreună cu eurodeputatul Victor Negrescu, am publicat douã analize despre contribuția industriei României la proiectul european și despre racordarea industriei românești la dezvoltarile europene.

În Republica am prezentat ideea de Mișcare Constructivă Europeană, ca o formă de clusturizare a realiștilor europeni, a presei europene, dar și a partidelor politice europene și a sectorului de afaceri. EURACTIV Romania a fost gazdã a trei cerecetãri sectoriale la care sunt co-autor, pe teme diverse precum: GAIA-X - punctul digital al ecosistemelor UE, Baterii „made in Europe” și Resursa umanã a Republicii Moldova pentru aderarea la UE.

Am contribuit și la douã siteze despre cei 20 de ani de la înfiintarea Clubului „România-UE” Bruxelles sau despre cei 15 ani de la înfiintarea PSD Bruxelles (preluatã de Occidentul Românesc). Mi-am exprimat opinia despre spitzenkandidaten din anul 2024, despre factorii de performanțã ai comunicãrii guvernamentale sau chiar despre cum ChatGPT redeschide lupta pentru supremația informației.

 

 

 

Dan Luca