13.08.2024 00:17
PSD Dâmbovița îl susține pe Marcel Ciolacu pentru funcția de președinte al PSD
Galerie foto
*Totodată, organizația îl va susține pe președintele Corneliu Ștefan pentru funcția de vicepreședinte al PSD pe regiunea Sud-Muntenia. *Senatorul Titus Corlățean va fi sprijinit pentru funcția de responsabil PSD pentru relația cu Republica Moldova
Luni seară, conducerea PSD Dâmbovița, reprezentată de președintele organizației, Corneliu Ștefan, a organizat o întâlnire cu mass-media locală pentru a oferi detalii despre Conferința extraordinară a filialei județene, desfășurată în după-amiaza zilei de luni. Aceasta a avut pe ordinea de zi șapte puncte, stabilite în contextul pregătirilor pentru Congresul Național al Partidului Social Democrat, care va avea loc pe 24 august 2024.
„Organizația PSD Dâmbovița a avut o conferință extraordinară cu șapte puncte pe ordinea de zi, o conferință care a fost stabilită, bineînțeles, în vederea congresului care va avea loc pe 24 august la nivel național al Partidului Social Democrat”, a declarat Corneliu Ștefan.
Primul punct al conferinței județene a vizat o informare detaliată privind rezultatele alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie. Un alt punct esențial a fost desemnarea delegațiilor organizației PSD Dâmbovița care vor participa la Congresul Național PSD din 24 august.
În cadrul conferinței, s-a adoptat o hotărâre prin care PSD Dâmbovița își exprimă susținerea politică pentru Marcel Ciolacu, în vederea candidaturii acestuia la funcția de președinte al PSD, în cadrul moțiunii ce va fi prezentată la Congresul Național. De asemenea, Corneliu Ștefan a anunțat că organizația îl va susține pentru a candida la funcția de vicepreședinte al PSD pe regiunea Sud-Muntenia.
Nu în ultimul rând, senatorul Titus Corlățean a primit sprijinul organizației pentru a candida la funcția de responsabil PSD pentru relația cu Republica Moldova, în cadrul Partidului Social Democrat. Cu mai multe detalii și subiecte, discutate în cadrul conferinței de presă de ieri, vom reveni în edițiile următoare.
Ștefan Khalil