01.08.2024 00:09
Proiectul "Dâmbovițeni pentru Dâmbovița"
Galerie foto
VASILE NEAGU
Sâmbătă, 3 august, caravana Ligii a 2-a pornește la un nou drum, al 85-lea din istorie. Într-un format nou, cu 22 de echipe, și cu un număr record de noi promovate (6), sezonul 2024-2025 este așteptat cu deosebit interes, mai ales pentru mărirea arealului său. O premieră este și participarea la această ediție a unei echipe de cupe europene, Corvinul Hunedoara, câștigătoarea Cupei României din acest an. Încercăm să le dăm dreptate celor care susțin că valoarea ligii secunde a crescut în ultimul timp.
Este suficient să privim clasamentul SuperLigii, în care, după trei etape, noile promovate Gloria Buzău și Unirea Slobozia se află în prima sa jumătate. În plus, mulți jucători din primul eșalon s-au retras aici, exemple fiind și la Chindia, Martac și Florea. Echipa târgovișteană ia startul cu Metaloglobus București, echipă înființată în anul 1923, în deplasare. Este o echipă solidă, cam... metalică prin jocul ei, uneori exagerat de dârz. Cu siguranță că antrenorul Chindiei, Marian Vătavu, mai are multe probleme de rezolvat până sâmbătă, la ora 11.00.
O premieră în acest sezon este și componența conducerii AFC Chindia, de la președinte și până la antrenorul principal, toată lumea fiind de origine dâmbovițeană: Marcel Ghergu - președinte, Cristian Bălașa - team manager, Nicolae Croitoru - director tehnic, Ciprian Iugulescu - director sportiv, Marian Vătavu - antrenor principal. Ca o curiozitate, să notăm faptul că la o zi după disputarea etapei a 2-a, tot în deplasare, cu FC U Craiova, pe 11 august, Chindia Târgoviște împlinește 14 ani de la înființare, 11 august 2010. Echipa aceasta, „copilul” domnului Gabriel Boriga, nu trebuie confundată cu „Micul Ajax”, o altă Chindia, provenită din Oțelul Universitatea, ulterior FC Dâmbovița. Dar, despre elucidarea unor denumiri și moșteniri, într-un viitor apropiat.
Așadar, Liga a 2-a se pregătește de drum. Va fi un sezon lung și, probabil, cu multe surprize. După decepția de anul trecut, așteptăm o surpriză plăcută din partea echipei de sub Turn. Simbioza creată prin îmbinarea experienței unor jucători (Martac, Dinu, Florea, Ioniță), cu dorința de afirmare a unor tineri underiști, s-ar putea să dea roade. De fapt, altă soluția plauzibilă nu exista. Acest proiect, care seamănă cu cel din Țara Bascilor, atât de benefică pentru naționala Spaniei, devenită campioana Europei, prinde tot mai mult credibilitate pe mapamond. Și istoria fotbalului târgoviștean îl confirmă. „Dâmbovițeni pentru fotbalul dâmbovițean” seamănă cu un proiect îndrăzneț, dar necesar. Să fim, sâmbătă, lângă echipa noastră! Hai, Chindia!