10.06.2022 00:08

Progresul Mătăsaru a fost exclusă de la Liga a 4-a

Progresul Mătăsaru a fost exclusă de la Liga a 4-a
Galerie foto

* Comisia de Disciplină și Etică a mai luat o decizie cu greutate, în speța Viitorul Răzvad – ACS Burduca, astfel că prima a ajuns să tremure serios la retrogradare, iar ultima s-a salvat

 

După Muscelul Văleni, o altă echipă a fost exclusă dintr-un eșalon fotbalistic județean. Progresul Mătăsaru, ultima clasată la Liga a 4-a, a fost sancționată prin Comisia de Disciplină și Etică, după parodia de la ultimul meci al Juniorilor U19, pierdut cu 0-50!!! Oficialii echipei adverse, Urban Titu, au declarat în fața CDE că juniorii din Mătăsaru au făcut non-combat. Practic, nu au fost preocupați de joc, plimbându-se pe teren. Cum aveau nevoie de golaveraj în lupta pentru titlul județean la juniori A1, băieții lui Vasile Ghioacă au marcat vreo… 50!!!

Reprezentanții celor două cluburi au negat orice înțelege în direcția manipulării rezultatului, argumentând și că la echipa de seniori au câștigat tot oaspeții, chit că amfitrionii ar fi avut nevoie disperată de puncte. Comisia a deliberat și a ajuns la concluzia că juniorii de la Mătăsaru au făcut non-combat. Progresul a fost exclusă de la Liga a 4-a, rezultatele înregistrate în retur au fost omologate cu 0-3, iar echipa de seniori a fost retrogradată în ultimul eșalon valoric (Liga a 6-a), cu interzicerea dreptului de a promova,  pentru două sezoane competiționale.

La care s-a adăugat o penalitate sportivă de 1.000 lei. Între timp, Comitetul de Urgență a retras echipei Urban Titu invitația de a mai evolua la Cupa AJF Dâmbovița. Apoi, a fost modificat regulamentul, astfel încât principalul criteriu de departajare în cazul în care primele două clasate (Străjerii Târgoviște și Urban Titu) la Juniori U19 vor fi la egalitate de puncte, să nu mai fie golaverajul. Se va organiza o finală, pe teren neutru, pe 14 iunie, de la ora 18.00.

Răzvad tremură, Burduca sărbătorește

Fără Progresul Mătăsaru și Gloria Cornești, echipe dispărute de la Liga a 4-a, au rămas amenințate cu retrogradarea numai două cluburi. Ei bine, Comisia de Disciplină și Etică a mai luat o decizie cu greutate, în speța Viitorul Răzvad – ACS Burduca, pe teren 2-1. A fost admisă contestația depusă de echipa oaspete, astfel că formația gazdă a piedut jocul prin forfait.

În plus, i s-au scăzut 6 puncte, i s-a luat dreptul de a mai efectua transferuri la vară, primind și o penalitate sportivă de 500 lei. Și iată cum, dintr-o grupare ce părea liniștită, Viitorul Răzvad a ajuns să tremure serios și poate retrograda direct, dacă termină sub Voința Vișina după etapa de sâmbătă. Avantajată de excluderea Progresului Mătăsaru, echipa antrenată de Ion Constantin are un punct în plus, dar un program mai greu și dezavantaj la meciurile directe (0-2 și 1-0). În timp ce Răzvad (locul 14) întâlnește pe teren propriu liderul și campioana Roberto Ziduri, Vișina (locul 15) va primi vizita echipei AFC Brezoaele, prăbușită de etape bune.

Nici măcar formația care va termina pe locul 14 nu va fi scăpată de griji, putând ajunge și ea la Liga a 5-a, dacă Roberto Ziduri, campioana județului, nu promovează în eșalonul trei. Cea mai avantajată după deciziile CDE a fost ACS Burduca, scăpată nesperat de  retrogradare, înaintea ultimei etape. Acum fără miză, duelul de final, de la Gura Șuții, ar fi fost tare interesant de urmărit.

 

 

 

 

Costin Mihai