24.10.2023 00:12

Plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni

Plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni
Galerie foto

*„Guvernul va extinde măsura, atât în privința perioadei de aplicare, cât și referitor la lista alimentelor pentru care adaosul va fi limitat”

 

Guvernul a pus în transparență decizională ordonanța de urgență privitoare la extinderea măsurii limitării adaosului la alimentele de bază! În acest sens, purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma a anunțat ieri, la conferința de presă de la partid, că măsura PSD privind limitarea adaosului comercial la alimentele de bază și-a dovedit pe deplin eficiența în sensul că  a oprit creșterea prețurilor la alimente, a coborât inflația la o singură cifră și a protejat puterea de cumpărare pentru cei cu venituri mici și medii.

„Spre deosebire de alte state UE, care au încercat să oprească majorările de prețuri la alimente, măsura PSD nu i-a afectat pe producători și nu a generat penurie la produsele ieftinite. Din aceste motive, Guvernul va extinde măsura, atât în privința perioadei de aplicare, cât și referitor la lista alimentelor pentru care adaosul va fi limitat. Astfel, plafonarea adaosului comercial va fi prelungită cu 3 luni, până la 31 ianuarie 2024. De asemenea, lista alimentelor care vor beneficia de adaos comercial limitat va fi extinsă, de la 14 la 22 de categorii de produse. Categoriile nou-introduse sunt următoarele: orez, bulion, margarină, drojdie, carne tocată, usturoi, cozonac și smântână. Sunt alimente pe care românii le folosesc în prepararea mâncărurilor de sărbători și pe care le consumă cu predilecție în această perioadă. O prevedere nouă este limitarea la maximum 5% a adaosului comercial pentru o serie de produsele agroalimentare de import ambalate în cantități mai mari de 5 kg sau 5 litri. Plafonul se aplică pentru ulei, zahăr, făină, mălai, carne de porc, carne de pui, carne de vită. În acest fel se pune capăt speculei practicate de unii comercianți care importau produsele vrac și doar le ambalau, după care aplicau un adaos foarte mare. Decizia a fost luată în urma discuțiilor purtate de ministrul Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, cu reprezentanții procesatorilor și comercianților”, a transmis purtătorul de cuvânt al PSD Dâmbovița, Constantin Cozma.

 

 

 

 

Violeta Stanciu