16.08.2022 00:19
Nu ne mai credeți tâmpiți...
Galerie foto
George Coandă
…doamnelor și domnilor din staff-ul european de la Bruxelles/Strasbourg. Ceea ce își dorea Berlinul cu ceva ani în urmă, de fapt, s-a pus în practică printr-o perversă prestidigitație politică, astfel că, România se află pe al doilea, dacă nu cumva chiar pe-al treilea cerc de interes pentru staff-ul bruxellezo-strasburghez, fiind considerată o țară care mai are mult până când va fi să fie un stat de luat în seamă. Până atunci România va fi obligată să răspundă cu umilință mofturilor și hachițelor din partea stăpânilor UE. Haideți să nu ne mai mințim că toate ordinele care se dau de la Bruxelles sunt de bine pentru națiunea română. Este a ne păcăli de bună voie și nesiliți de nimeni crezând că șefii UE mor de dragoste eternă pentru România, o țară eșuată – doar i-a recunoscut actuala condiție de a fi, pe proprie răspundere, propriul ei președinte - și că se vor face luntre și punte ca s-o salveze, făcând-o măreață. Nici pomeneală. Dar dacă stăpânii de la Bruxelles îl iau de tâmpiți, de naivi și de neica nimeni pe români, este cinstit să recunoaștem că românii înșiși își trag singuri covorul de sub picioare, că nu au avut șanșa – și din 1990 încoace niciodată nu au avut-o – unor președinți de republică, și parlamentari, și guvernanți care să-i iubească cu adevărat și să-i doară de destinul patriei. Căci, dacă tot bântuie și pe aici sindromul globalizării, la ce bun patriotismul și respectul responsabil față de destinul prezent și viitor al patriei, cuvânt devenit desuet, „Marea Resetare” deja asasinându-ne ca stat și națiune. Iar eu, pe propria răspundere, chiar dacă voi fi o voce în pustie, asumându-mi și riscul de a fi inspirat și pus la zidul infamiei”, le strig în față ălora de la Bruxelles/Strasbourg: nu ne mai tratați de tâmpiți ai Europei că, nu-i așa, noblesse oblige? Dacă vor fi cu adevărat nobili ca atitudine: Români veniți-vă-n fire și treziți-vă până nu va fi prea târziu!