02.04.2024 00:18

Mitropolitul Nifon, pe șantierele bisericilor în reabilitare

Mitropolitul Nifon, pe șantierele bisericilor în reabilitare
Galerie foto

Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a efectuat vineri, 29 martie 2024, o vizită pastorală în Municipiul Târgoviște, la Parohia Alba din Protoieria Târgoviște Sud și la Parohia Izvorul Tămăduirii din Protoieria Târgoviște Nord. La Parohia Alba (biserică monument istoric din secolul al XVI-lea), Înaltpreasfinția Sa a evaluat lucrările, recent finalizate, de restaurare a picturii, a catapetesmei și a mobilierului bisericii, în vederea resfințirii.

La Parohia Izvorul Tămăduirii (biserică monument istoric din secolul al XIX-lea),  Protoieria Târgoviște Nord, Mitropolitului Nifon i-a fost prezentată situația lucrărilor de amenajare peisagistică, după ce au fost finalizate lucrările de înlocuire a acoperișului bisericii și cele de reabilitare ale clădirii multifuncționale. Pe parcursul vizitei, Înaltpreasfinția Sa a fost însoțit de: Părintele Vicar eparhial, Părintele Secretar eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul eparhial și protopopii celor două protoierii.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei