04.12.2023 00:14

Medicul pneumolog Ion Barbilian s-a retras din activitate, după 53 de ani

Medicul pneumolog Ion Barbilian s-a retras din activitate, după 53 de ani
Galerie foto

*„Omul acesta a scris istoria Sanatoriului Moroeni și noi îi mulțumim, în numele colectivului  Spitalului Județean”

 

Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJUT) Târgoviște i-a pregătit  o surpriză frumoasă doctorului Ion Barbilian, care s-a retras din activitate după ce a activat 53 de ani în domeniul medical, din care 37 numai la Sanatoriul Moroeni! În prezența medicilor șefi, a asistenților șefi, a personalului TESA și a presei locale, managerul SJUT, dr. Claudiu Dumitrescu i-a înmânat medicului o plachetă aniversară cu o poezie dedicată medicului Ion Barbilian, care a făcut istorie la Sanatoriul Moroeni. De asemenea, renumitul medic pneumolog a primit și un tort cu imaginea sa, flori și multă dragoste din partea colegilor săi.

„Știu că este emoționat, nu a știut absolut nimic. Se află în mijlocul nostru domnul doctor Ion Barbilian care întrerupe activitatea din niște motive personale la spitalul nostru. Omul acesta, care a scris istoria Sanatoriului Moroeni, are o vechime de 53 de ani în domeniul medical, din 1987 activând numai la Sanatoriul Moroeni. Este un simbol al Sanatoriului și noi îi mulțumim astăzi, aici, în numele colectivului  Spitalului Județean”, a transmis managerul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, dr. Claudiu Dumitrescu.

 

 

 

 

Violeta Stanciu