13.02.2024 00:16

Medicii de familie, exasperați de nefuncționarea sistemului informatic

Medicii de familie, exasperați de nefuncționarea sistemului informatic
Galerie foto

*„Pe decembrie și ianuarie s-a  întâmplat la fel, dar abia după 1 februarie s-a spus că serviciile nevalidate pe ianuarie, și au fost atâtea, se vor plăti”

 

De mai mult timp, sistemul informatic din sănătate este nefuncțional și mai mult  blochează decât ajută  activitatea medicală din medicina primară, și nu numai, pentru că situația este comună peste tot, la casă, spital, farmacii, laboratoare. Președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Dâmbovița, dr. Ileana Dumitrescu ne-a semnalat din nou acest mare neajuns cu care se confruntă personalul medical. Problema care se pune de fiecare dată și care stârnește îngrijorarea medicilor de familie este validarea serviciilor de către Casa de Sănătate și plata efectivă a acestora.  Ne-a mai spus reprezentanta medicilor de familie din județ că sunt colegi, cei care pot să facă acest lucru, care își încearcă norocul noaptea, dar de multe ori fără succes.

„Îi mai prinzi noaptea, cine are norocul și cine poate să stea noaptea. Noi ne facem treaba, problema este validarea serviciilor și nu se știe cum va fi partea financiară. Nu funcționează peste tot sistemul,  nici la casă, nici la farmacie, nimic. Pe decembrie și ianuarie s-a întâmplat la fel, dar abia după 1 februarie s-a spus că serviciile nevalidate pe ianuarie, și au fost atâtea, se vor plăti. Adică, eu pentru serviciile de luni, ce nu am reușit să validez astăzi nu pot să aflu decât după 1 martie?”, a declarat dr. Ileana Dumitrescu, președinta Asociației Medicilor de Familie din județul Dâmbovița.

De asemenea, medicii de familie nu știu nici ce se va întâmpla de la 1 iulie 2024, când expiră contractul cu Casa de Sănătate. „Contractul a fost prelungit până la 30 iunie 2024, nu știm ce va fi pentru că este, iarăși, în funcție de cât este bugetat pentru Medicina de Familie și Ambulatoriu”, a menționat dr. Ileana Dumitrescu.

 

 

Violeta Stanciu