27.02.2024 00:20

Mai contează, la vot, poporul român?

Mai contează, la vot, poporul român?
Galerie foto

Răspunsul la întrebarea din titlu este NU. Și, atunci, pentru ce s-au răzvrătit românii în decembrie 1989 dacă nu pentru, printre altele, dar fundamental, dreptul democratic de a fi ales și de a alege pe cei care pot fi garanții demnității și progresului națiunii? Fără a fi impuși pentru a servi fără crâcnire intereselor oneroase ale străinătății, manipularea, și fățișă, și subliminală, determinând votul.

Iată, vedem uluiți cum binomul pesedisto-liberal din coaliția de guvernare face abstracție de alegătorul român, considerându-l o cantitate neglijabilă, și, tot ținând-o într-o negociere/ciorovăială, pe ce ar fi trebuind să se întâmple în următorul deceniu – cică să se facă rotația, cinci ani unii să dea președintele, iar în alți cinci ani ăilalți să-l dea, și, după aceeași înțelegere, tot așa să se petreacă lucrurile și în ceea ce-l privește pe șeful de la Palatul Victoria – sunt convinși că vor avea câștig de cauză după care, de preferință, pe la Vila „lac 3” să bea aldămașul.

Și ca târguiala/ciorovăiala/negocierea pe putere, tu-mi să-mi lași mie ministerele alea, iar eu îți dau pe-astelalte, să ajungă la un capăt, Marcel și generalul Nicu au făcut o vizită la Palatul Cotroceni ca să ia binecuvântare de la padre Klaus. Și, în ceea ce privește alegerile „la pachet” din 9 iunie a.c., adică alea europarlamentare/locale au primit binecuvântare, dar ca s-o spunem pe-aia dreaptă, „lumina verde” a venit de la Bruxelles.

Nici pe acolo, pe la „Manneken Pis”, deci, nici pe la București, reiau ideea, ălora care sunt la butoanele de comandă a UE și la cele ale României nici că le pasă de votul poporului român, pentru că – la asta ne-am cam prins de ceva vreme -, dacă au la îndemână și formidabila „inteligență artificială” (AI), alegătorul va aduce, și la Cotroceni, și la Palatul Victoria pe ăia de vor dictatorii corporatismului globalist lăsat fiind să înțeleagă (odioasă păcăleală) că... așa a votat. Și chiar dacă cu toții nu vom merge la urne tot va fi... ales cine trebuie. Vedeți, și democrația a eșuat.

 

 

George Coandă