27.02.2024 00:10

Liniște pentru Diego Longo! Nu-l mai deranjați!

Liniște pentru Diego Longo! Nu-l mai deranjați!
Galerie foto

Sătui de isprăvile eroilor lui Diego Longo, mai ales cele văzute în partida cu Metaloglobus, sâmbătă la prânz, am închis cartea de povești a italianului, apoi am aruncat-o la gunoi, pentru că nu conținea niciun dram de adevăr, acesta fiind foarte necesar într-o poveste. Realiști, după ce am studiat bine clasamentul și am renunțat la acel minuscul procent matematic (care are valoare doar atunci când îl adaugi la... valoare!), am deschis cartea cu titlul CONSOLARE.

Pe filele lui vom zăbovi până în toamnă. Este o carte reală, despre prezentul fotbalului târgoviștean și zăgazurile prin care trece, scrisă în timp real. Deși are un conținut trist, trebuie să o citim, pentru că realitatea ei ne arată unde ne aflăm, ci nu unde visăm că suntem. Cum dracul s-a făcut că după un antrenor româno-maghiar, care vedea Chindia promovată și după catastrofa cu Mioveni, a fost adus un italian, plin de vrăjeală, care are aceleași viziuni, dar repetă catastrofa, adică dezamăgitoarea partidă cu Metaloglobus.

Un... româno-român nu se mai găsește în țara aceasta? Adică un antrenor realist, cu picioarele pe marginea terenului, și nu pe marginea fotbalului (!), nu preparator-fizic, antrenor precum Nicu Croitoru, ca să dau doar un exemplu concludent și de localnic. Diego Longo știe că play-off-ul nu mai poate fi în cărți, dar trage de timp, de bani, că asta e meseria de antrenor-mic, să te agăți undeva, să câștigi o pâine bună. Ce tupeu poate avea acest om! Să spui că nu ești lăsat să antrenezi echipa în liniște.

Eu cred că el ar fi mulțumit să joace fără spectatori, atât de mult îi place liniștea. Probabil că din cauza suporterilor... a avut un singur șut pe poartă, și acela dintr-o lovitură liberă, pentru că echipa lui a fost bruiată de câte unul care cerea înlocuirea inexistentului Matiș. Dacă ar ști Pirlo că Diego Longo a făcut o comparație de valoare între el și un jucător de fotbal precum decarul Chindiei, l-ar da în judecată.

Mi-am notat pe fișa de joc, cu puncte albe și negre reușitele și nereușitele lui Matiș la fiecare atingere de minge. Poate nu vă vine să credeți, dar acesta este adevărul petrecut în cele aproximativ 70 de minute jucate de el: una pasă bună, 12 pase greșite! Desigur, nimeni nu are ceva cu acest număr 10 al Chindiei, el nu are nicio vină. Și, poate nici chiar Diego Longo, așa vede el valoarea jucătorilor, prin comparație cu unele vedete ale Europei!!

Dacă ar fi să evidențiem (deși cuvântul este cam pretențios) vreun jucător al Chindiei din jocul de sâmbătă, fără să fim pro-localnici, sincer, i-am enumera pe Iustin Popescu (fără câteva intervenții salvatoare ale sale, Chindia putea pierde meciul), căpitanul Cornel Dinu (a avut o singură ezitare, în rest doar intervenții sigure; în plus a încercat să-și mobilizeze coechipierii care aveau frâna trasă și parbrizul murdar!), și chiar Ioniță (cu jocul său plin de... decizie).

În timp ce alte divizionare secunde joacă cu câteva sute de spectatori, chiar și unele care sunt în primele șase locuri, Chindia a adunat și de această dată peste 2500 de oameni lângă ea. Și... a dezamăgit, prin lipsa totală de abnegație, de devotament, inspirație. Aveai impresia că jucătorii habar nu aveau de importanța partidei, de rezultatul afișat pe tabelele de marcaj, de faptul că evoluează acasă.

Rareori am văzut o echipă gazdă atât de nemotivată. Concluzionând, să precizăm că acest sezon regulat a fost ratat. Nici nu avea cum să fie altfel, când ne gândim cum a început și continuat până acum. Vânzoleala de la un capăt la altul, de la jucători, antrenori și până la conducători. Să citim împreuna noua carte a fotbalului târgoviștean, CONSOLAREA!

 

 

Vasile Neagu