31.07.2024 00:18

IPS Mitropolit Nifon, la aniversarea Patriarhului României

IPS Mitropolit Nifon, la aniversarea Patriarhului României
Galerie foto

Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh patriarhal, a participat luni, 22 iulie 2024, la București, la ceremoniile legate de aniversarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a împlinit 73 de ani și se află în cel de al XVII-lea an de patriarhat.

Părintele Mitropolit Nifon a participat la slujba de Te Deum care a fost oficiată în Catedrala Patriarhală, moment în cadrul căruia au fost prezentate mesaje de felicitare din partea autorităților de Stat centrale și locale, precum și ale altor instituții publice.

La slujba de Te Deum au participat mai mulți reprezentanți ai statului, între care Președintele Senatului și Primul Ministru al Guvernului României, iar manifestările au continuat, apoi, cu un moment aniversar în Palatul Patriarhiei.

Reamintim că cea mai cunoscută dintre realizările Prefericirii Sale este împlinirea unui vechi vis al românilor: Catedrala Națională, care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire. De asemenea, Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români, în timpul patriarhatului său fiind canonizați peste 40 de sfinți români. 

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei