07.12.2012 00:18
Ion Pârgaru: „Sunt un competitor corect, nu fur, nu înșel, nu mint!”
Galerie foto
❚ Victimă a unei campanii agresive, cu atacuri, minciuni, denigrări din partea contracandidaților politici, Ion Pârgaru nu a coborât nivelul elegant și corect în care a ales să ducă această luptă electorală model ❚ Lucrurile au mers până acolo, încât în noaptea de 5/6 decembrie, au fost furate patru mesh-uri electorale ale candidatului USL, care a depus plângere la poliție ❚ „Modul în care am gândit să mă prezint în campanie este diferit de cel al contracandidaților mei. Formația mea este de om al dialogului, al tratativelor, nu acela al săritului la beregată”, a declarat Ion Pârgaru
În timp ce candidatul USL în Colegiul 4 Camera Deputaților duce o campanie curată lipsită de denigrări și lovituri sub centură, contracandidații săi de la celelalte formațiuni politice și echipele lor de campanie se ocupă cu furtul în miez de noapte a mesh-urilor electorale din municipiul Târgoviște. După ce a fost victima unei campanii agresive de defăimare, care a avut scopul de a-i afecta imaginea în ochii electoratului târgoviștean, adversarii politici ai candidatului USL Ion Pârgaru au trecut la un alt nivel de a face campanie, sustrăgând de pe două dintre străzile din municipiu mesh-urile electorale ale acestuia.
Furtul a fost reclamat la Poliție și se fac cercetări pentru identificarea vinovaților. Deși a fost des atacat de contracandidați în această campanie, Ion Pârgaru a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că niciodată nu se va coborî la un nivel atât de jos de a face campanie electorală și asta pentru că este un competitor corect, un om al dialogului, al tratativelor, căruia nu-i stă în caracter să „sară la beregata cuiva”.
„Vreau o revigorare a economiei naționale, o revenire la demnitate”
„Nu sunt un reclamagiu de felul meu, sunt un pacifist, dacă vreți, un om al dialogului. Nu am avut, nu am și nu cred că voi avea vreodată ceva de împărțit cu vreunul dintre contracandidații mei, sigur în afară de doctrinele politice, care și acelea de multe ori sunt asemănătoare. Din păcate, în afară de alte întâmplări care au condus la defăimarea propriei mele persoane, prin prezentarea unor lucruri care sunt absolut neadevărate, acum au furat efectiv patru mesh-uri, care nu știu la ce le folosesc, dar probabil că figura mea îi deranja foarte tare pe contracandidații mei.
Nu știu cine sunt cei care au făcut acest lucru, cei care s-au gândit că e mai bine să le fure decât să le lase la locul lor. Mesh-urile erau bine puse și era nevoie de eforturi deosebite să fie preluate. Am reclamat acest lucru la Poliție, care face cercetări în această direcție și probabil că cel puțin într-unul dintre locuri, având în vedere faptul că acolo există niște camere de supraveghere la o stație de benzină, vor fi găsiți cei care nu au avut loc de acele meshuri și s-au gândit că e mai bine să dispară.
Modul în care eu am gândit să mă prezint în campanie este diferit de cel al contracandidaților mei. Nu am putut – deși uneori unii dintre colegii mei au spus să fiu mai agresiv – să fiu mai agresiv, pentru că formația mea este de om al dialogului, al tratativelor, nu acela al săritului la beregata cuiva. Sunt un competitor, nu fur, nu înșel și nu mint. Pentru mine este mult mai ușor să mă prezint în fața oricui, pentru că nu am lucruri a ascunde și nici obligat a le ține minte, pentru că este foarte greu să ții minte toate minciunile și să nu te dai de gol la un moment dat.
Vreau cu tot dinadinsul o revigorare a economiei naționale, o revenire la o demnitate a românilor, a concetățenilor, care să ne permită să stăm la orice masă, cu orice mărime din lumea asta, fără să ne plecăm capetele și să întindem mâna să ne dea ceva de pomană (...) Mesh-urile au fost furate azi-noapte (n.n. – noaptea de 5/6 decembrie) de pe Calea Câmpulung și Șoseaua Târgoviște- Găești”, a declarat Ion Pârgaru, candidatul USL pentru Colegiul 4 Târgoviște, Camera Deputaților.
Ana Maria Popescu || [email protected]
„Mesajul meu de speranță pentru târgoviȘteni”
„Pe 9 decembrie vom pune capăt jafului din bani publici”
Când USL mi-a propus să candidez la Parlamentul României, înainte de răspunsul oficial, mi-au venit în minte întrebările miilor de studenți și doctoranzi, de la Universitatea Valahia sau din Universitatea Politehnică București, atunci când își finalizau studiile: „Ce facem de mâine, domnule profesor?”. I-am văzut pe mulți plecând din țară în căutarea unei vieți mai bune și în găsirea oportunităților pentru viitor.
Atunci mi-am dat seama că am o datorie față de ei. Față de oamenii din Târgoviște, ca împreună cu USL să pot da României o speranță de bine pentru viitor. De-a lungul vieții am reprezentat România în funcții și situații de mare responsabilitate – fiind printre altele negociator principal pentru România în vederea reinstituirii și apoi a permanentizării Clauzei Națiunii celei mai Favorizate din partea SUA; Ministru Secretar de Stat, coordonator al activității de comerț exterior a României; Deputat în Parlamentul României; Președinte al Camerei de Comerț și Industrie București și multe altele.
De fiecare dată am păstrat în minte că interesul românilor este bunul cel mai de preț pe care trebuie să îl apăr. Sunt Ion Pârgaru și pe 9 decembrie 2012 vă chem alături de mine și de USL pentru a împlini un drum al onoarei și demnității pentru români, pentru a pune capăt jafului din bani publici și pentru a face DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT!
USL Dâmbovița trimite în Parlament oameni valoroși
Târgovișteni, votați pe Ion Pârgaru pentru Camera Deputaților!
De prea mult timp
furtul și corupția au slăbit această țară și au descurajat cetățenii ei.
De prea mult timp
sistemul de sănătate a fost măcinat de boli profunde care au dus la plecarea medicilor din țară, închiderea spitalelor și disperarea bolnavilor.
De prea mult timp copiii noștri s-au văzut lipsiți de șanse într-un sistem de învățământ haotic și schimbător care nu le oferă siguranța pentru parcursul lor profesional.
De prea mult timp ca lucrurile să se așeze în făgașul lor firesc, cu respect și demnitate pentru oameni, cu o guvernare a bunului simț.