19.04.2024 00:14

Impozite pentru înfrumusețare și întreținere corporală

Impozite pentru înfrumusețare și întreținere corporală
Galerie foto

*ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală

 

ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, pe portalul instituției, www.anaf.ro, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor/Ghiduri curente și alte materiale informative.

Ghidul realizat de specialiștii ANAF se adresează tuturor persoanelor fizice care obțin sau intenționează să obțină în anul 2024 venituri din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală, în mod individual sau într-o formă de asociere.

Aceste venituri reprezintă venituri impozabile și, potrivit Codului Fiscal, se încadrează în categoria venituri din activități independente.

Plata impozitului se efectuează la bugetul de stat până la data de 25 mai, inclusiv, a anului următor celui de realizare a venitului.

Informații suplimentare privind modalitățile de efectuare a plăților se regăsesc în Broșura privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Contribuabilii care au realizat venituri din servicii de înfrumusețare în anul 2023 pot consulta Broșura privind Declarația Unică (Formularul 212), publicată în aceeași secțiune.

 

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița