09.07.2024 00:19

Împădurire de succes la Șotânga

Împădurire de succes la Șotânga
Galerie foto

Conducerea Prefecturii Dâmbovița, reprezentată de prefectul județului Claudia Gilia și subprefectul Marian Tănase, alături conducerea Consiliului Județean Dâmbovița, reprezentată de președintele Corneliu Ștefan, primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, și parlamentarul PSD Carmen Holban, au participat la recepția lucrărilor de îmbunătățire a terenului degradat din perimetrul comunei Șotânga.

Proiectul a fost implementat de Primăria Șotânga, prin Ministrul Mediului, iar investiția a fost derulată de Garda de Mediu Ploiești.

Viorel Mihălcioiu, inspector-șef al Gărzii Forestiere Ploiești, a explicat importanța proiectului desfășurat în perimetrul de ameliorare Șotânga, început acum patru ani: „A fost împădurit cu plop alb, plop negru, salcâm, specii arbustive, cătină albă și cătină roșie. Condițiile de plantare au fost deosebite; am întâlnit și sol antropic adus din exploatările miniere. Am reușit să stabilizăm locul. Am ameliorat condițiile pedoclimatice, adică de sol, și vom continua să le îmbunătățim în timp. Vor apărea și exemplare de faună și floră reprezentative, astfel observând că lucrurile stau bine".

Prefectul județului Dâmbovița, Claudia Gilia, a subliniat importanța colaborării în acest proiect: „Mă bucur tare mult să iau parte la acest eveniment, la finalizarea lucrărilor de reîmpădurire și amenajarea unor terenuri extrem de degradate, în contextul schimbărilor climatice și de temperaturi pe care le resimțim cu toții. Felicitările mele merg către primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, pentru deschiderea și implicarea sa. Asigurăm Garda Forestieră din Ploiești de sprijinul nostru continuu și facem un apel către celelalte UAT-uri să fie deschise unor astfel de procese de reîmpădurire și reamenajare".

Primarul comunei Șotânga, Constantin Stroe, a detaliat provocările și soluțiile găsite: „Aici a fost amplasamentul fostei cariere a minei Șotânga, o gaură de un milion de metri cubi. Am căutat soluții pentru a renatura zona și am identificat, prin Ministerul Mediului, un proiect derulat de Garda Forestieră Ploiești. Am ajuns la o suprafață de 29 de hectare de pădure și sperăm să ajungem la 40 de hectare prin rambleiere și replantare. Astfel, putem vorbi de o acțiune reușită de mediu și de repunere în valoare a potențialului zonei".

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a felicitat echipa Gărzii Forestiere Ploiești: „Vreau să felicit membrii Gărzii Forestiere Ploiești pentru finalizarea împăduririi a peste 22,5 ha de teren în comuna Șotânga! Proiectul lor, prin care au redat naturii ceea ce noi i-am luat de-a lungul timpului, a vizat plantarea a zeci de mii de puieți și reconstrucția unor terenuri degradate din zona Valea Popii".

 

Ștefan Khalil