29.12.2017 00:10

''Fotbal sub Turnul Chindiei", o carte eveniment

''Fotbal sub Turnul Chindiei
Galerie foto

* Gabriel Degeratu a realizat o enciclopedie a fotbalului târgoviștean, împărțită pe trei volume: „Drumul spre elită”, „Cei mai frumoși ani” și „Micul Ajax”

* „Cartea este o incursiune prin fotbalul târgoviștean de-a lungul anilor. O călătorie în timp, de aproape un secol, în care performanțele sunt evidențiate pe larg, iar cele nouă campionate de pe prima scenă a fotbalului românesc rețin atenția în mod deosebit”, notează autorul

COSTIN MIHAI


Fotbalul târgoviștean rămâne o sursă importantă de inspirație, oferind povești nemuritoare, pe care le savurezi de fiecare dată cu aceeași plăcere. Tare ne-a bucurat ultima apariție editorială, „Fotbal sub Turnul Chindiei”, o carte eveniment, purtând semnătura jurnalistului de televiziune Gabriel Degeratu, fiul adoptiv al legendarului personaj local, Constantin (Titi) Ionescu. Gabi Degeratu a realizat o enciclopedie a fotbalului târgoviștean, împărțită pe trei volume: „Drumul spre elită”, „Cei mai frumoși ani” și „Micul Ajax”.

O scriitură complexă, documentată, plăcută

„Cartea este o incursiune prin fotbalul târgoviștean de-a lungul anilor, care consemnează evoluția acestuia de la campionatul districtual, prin eșaloanele al treilea și al doilea, până la divizia A. Este o călătorie în timp, de aproape un secol, în care performanțele sunt evidențiate pe larg, iar cele nouă campionate de pe prima scenă a fotbalului românesc rețin atenția în mod deosebit”, notează autorul. Scriitura e una complexă, documentată atent și prezentată plăcut, în care se vor regăsi foarte mulți.

„Drumul spre elită”... Metalul Târgoviște

„Drumul spre elită” prezintă informații inedite despre perioada romantică a fotbalului târgoviștean și atinge apogeul odată cu prima promovare în Divizia A, consemnată de Metalul în sezonul 1960-1961, realizată sub comanda antrenorilor Valentin Stănescu și Marin Alexandru. Printre artizanii primului mare succes din istoria fotbalului târgoviștean îi amintim pe Cornel Prodanciuc, Ion Prandea, Ion Cazacu, Răzvan Tomescu, Mihai Nițescu, Eugen Popescu, Constantin (Titi) Ionescu, Mircea Barac, Ion Paleru, Mircea Cruțiu, Vasile Sitaru, Marin Andrei, Nicolae Brătășanu, Pavel Mureșan, Aurel Georgescu sau Teodor Stieber.

„Cei mai frumoși ani” ... CS Târgoviște

Al doilea volum, „Cei mai frumoși ani”, cuprinde cea mai fastă perioadă a fotbalului local, cu două promovări în eșalonul de elită obținute de CS Târgoviște. Prima a fost consemnată în campionatul 1976-1977, cu Nicolae Proca pe banca tehnică și cu un lot format din Narcis Coman, Mircea Stan, Nicolae Stancu, Constantin Șoacăte, Ion Ene, Alexandru Florea, Dumitru Gheorghe, Manea, Radu Grancea, Ionel Pitaru, Nicolae Dinu, Alexandru Istrate, Adrian Furnică, Nicolae Kallo II, Decebal Neagu, Constantin Dragomirescu, Gigi Tătaru, Constantin Tănase, Vasile Pârvu-Silade, Claudius Sava, Virgil Enache, Alexandru Rus, Gheorghe Greaca și Nelu Isaia. Următoarea promovare a venit în stagiunea 1980-1981 și a început sub conducerea tehnică a cuplului Ștefan Coidum – Radu Jercan. O contribuție importantă la îndeplinirea obiectivului a avut-o Nicolae Dobrin, dar și Ion Ene, Florea Alexandru, Ionel Pitaru, Dumitru Gheorghe, Claudius Sava, Nelu Isaia, Gheorghe Greaca, Nicolae Enache, Petre Marinescu, Silviu Dumitrescu, Ion Constantin, Ilie Niculescu, Viorel Radu, Constantin Miia, Gheorghe Voinea, Mihai Iatan, Mihai Banu, Mihai Mărgelatu, Gheorghe Filipescu și Dumitru Economu.

„Micul Ajax” ... Chindia Târgoviște

Ultimul mare rezultat pentru Târgoviștea fotbalistică a purtat semnătura „Micului Ajax”, o echipă superbă, cu un joc spectaculos, coordonată tehnic de Silviu Dumitrescu, Vasile Silaghi și Gheorghe Păsărică. Oțelul Universitatea, transformată apoi în Chindia, promova în prima divizie la finele sezonului 1995-1996, protagoniști fiind Cristian Igescu, George Răceanu, Marian Ioana, Cosmin Lunescu, Laurențiu Reghecampf, Cristian Țermure, Remus Gâlmencea, Dan Mielușică, Cosmin Becheanu, Ion Voicu, Marius Pietraru, Irinel Voicu, Cristian Bălașa, Bogdan Liță, Vasile Bârdeș, Cătălin Hâldan, Cezar Dinu, Daniel Procorodie, Mihail Ristea, Cristi Duță, Mihai Iosif, Adrian Bogoi, Răzvan Toboșaru, Marian Ioniță, Sorin Rădoi, Remus Zamfir, Iovu, Răzvan Chiriță, Marius Andreșel și Ionuț Dumitrescu. Aici s-au oprit promovările pentru Târgoviște la nivelul primei ligi, nu și excepționala lucrare a lui Gabriel Degeratu, o carte obligatorie în biblioteca fiecăruia din noi.