22.04.2024 00:10

Fără victorie sau gol marcat

Fără victorie sau gol marcat
Galerie foto

* Două dintre dezamăgirile ligii secunde, Chindia și Steaua s-au anulat reciproc, într-un joc în care portarii au fost cei mai buni de pe teren

 

COSTIN MIHAI 


 

Două dintre dezamăgirile ligii secunde, Chindia și Steaua s-au anulat reciproc, într-un joc în care portarii au fost cei mai buni de pe teren. Ocazii au fost destule, ba chiar și mari, însă niciuna dintre echipe nu a reușit să facă diferența. Iustin a respins cu piciorul șutul lui Chipirliu (17), în fața căruia a intervenit excelent și pe finalul primei reprize (42). Ratarea meciului i-a aparținut lui Pesic (29), care a greșit, uluitor, dintr-o poziție de grădiniță. Partea secundă a fost chiar spectaculoasă, cu ocazii venite în cascadă. Frânculescu l-a blocat pe Pesic, după care Bogaciuc a finalizat slab (46). Chipirliu (48) a ratat din poziție centrală, după care „bomba” lui Dobrescu a explodat în pumnii lui Popescu (50). Robert Moldoveanu și-a făcut imediat simțită prezența pe teren, ratând din toate pozițiile posibile (63, 74, 90). Frânculescu a reușit un meci mare, blocând inclusiv șuturile lui Rareș Mihai și Alin Boțogan (71). Iustin Popescu nu s-a lăsat mai prejos, atent la finalizarea cu capul a lui Enceanu (74). Scurte concluzii: Chindia nu marchează în ultimele trei partide din play-out și nu câștigă la Târgoviște în acest sezon, în fața niciun adversar mai acătării. De unde și scandările repetate ale galeriei, care i-au solicit antrenorului Diego Longo să-și prezinte demisia.

Caseta tehnică

Stadion: „Eugen Popescu”. Spectatori: 1000. Arbitri: Laurențiu Mihai Ene (București) - Emeric Tocai (Sibiu), Florin Iftode (Tg. Bujur). Observator arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat de joc: Florentin Bujor (Giurgiu). Cartonașe galbene: Moldoveanu (68) / Chunchukov (69).

Chindia: I. Popescu - Cristea (61 R. Mihai), Marc (83 Plămadă), C. Dinu - R. Romeo, Fedele, Boțogan, Memolla (46 Ioniță) - Bogaciuc, Matiș (77 Zivkovic), Pesic (61 Moldoveanu). Antrenor: Diego Longo.

Steaua: Frânculescu - Maftei, Vîrtej, Ceceri, Dobrescu - Drăghici, Sierra, Mancuso - Heras (62 Chunchukov), Chipirliu (82 A. Popa), Enceanu. Antrenor: Daniel Oprița.