18.06.2024 00:15

Examenul de Bacalaureat a început pentru 3080 de elevi

Examenul de Bacalaureat a început pentru 3080 de elevi
Galerie foto

*Bacul a debutat cu probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale *2634 de elevi sunt înscriși din seria curentă (85,52%), iar 446 de elevi sunt înscriși din promoția anterioară (14,48%)!

 

Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița informează, prin intermediul unui comunicat de presă,  că examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024, începe cu probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale conform următorului calendar: 17-19 iunie 2024 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A; 19-20 iunie 2024 - Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B; 19-21 iunie 2024 - Evaluarea competențelor digitale - proba D; 25-27 iunie 2024 - Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională.

„Candidații sunt repartizați în săli în ordine alfabetică. Listele au fost comunicate cu 24 de ore înainte de prima probă. Evaluarea competențelor lingvistice pentru limba română, limba maternă și limba modernă, precum și a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori, dintre care unul este cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă, iar celălalt este un alt cadru didactic, de aceeași specialitate, din unitatea de învățământ. În situațiile în care această condiție nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectați din alte școli.

Rezultatele obținute de fiecare candidat la probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulație internațională  nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competență corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene. Rezultatele evaluării la proba de evaluare a competențelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competență în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu și în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

 

 

Violeta Stanciu