10.04.2013 00:17

Dezastrul străzilor eternizat

Dezastrul străzilor eternizat
Galerie foto

❚ De la intersecția Bulevardului T. Vladimirescu cu Calea Câmpulung, pe strada Basarabiei până la Sala Sporturilor, imagini de coșmar ❚ Gropile sunt una lângă alta, imposibil de ocolit de autovehicule șanțurile au tăiat în lung și-n lat ceea ce a fost odată asfalt, trotuarele sunt și ele zdrențe, pline de băltoace și noroi ❚ Un cartier dezolant, în care târgoviștenii tot așteaptă să le vină rândul la asfaltări durabile și serioase, că nici peticele n-au ținut (după cum se plâng ei) ❚ O veste bună este că la votarea bugetului pe 2013, consilierii USL au reușit să reducă un milion de euro din cheltuielile inutile, propuse de administrația PDL Boriga, o parte din acești bani urmând a fi folosită la reabilitarea infrastructurii de groază din Târgoviște

 

„Excepția întărește regula” se spune, dar nici măcar una n-am descoperit, în sens pozitiv, într-un nou periplu jurnalistic având ca subiect „veșnica” infrastructură rutieră din municipiul Târgoviște, legată bineînțeles și de aspectele urbanistice și edilitar- gospodărești. De data aceasta am luat la pas perimetrul intersecției Bulevardului Tudor Vladimirescu cu Calea Câmpulung și strada Basarabiei, până la Sala Sporturilor.

 

Dezastrul, binecunoscut de altfel încă din primul mandat al edilului șef Gabriel Boriga, persistă și în al doilea din care a trecut deja aproape un an. Gropile, una lângă alta, imposibil de ocolit de autovehicule, șanțurile care brăzdează ceea ce a fost odată asfalt, crăpăturile, trotuarele zdrențuite pline de bălți și noroaie fac această zonă un alt cartier dezolant, o rușine a administrației. În mijlocul acestei nenorociri, a rămas stingher monumentul sculptat în lemn, dedicat lui Tudor Vladimirescu, al artistului plastic dâmbovițean Olimpiu Eli Petre, cu spațiul de… protecție mizerabil.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Câțiva conducători auto și locuitori din zonă ne-au declarat indignați:

●„Suntem într-un cartier aflat în plin oraș și tot printre gropi și noroaie. Mai peticesc gropile și durează maxim 2-3 săptămâni”.

●„E o rușine cu asfaltul și-n oraș și pe centura ocolitoare, numai gropi, ne stricăm mașinile tot noi, și obligatoriu, le reparăm”.

●„Treci pe drum și nu-ți vine să crezi că într-un municipiu sunt gropi și noroaie ca la țară”.

●„Autoritățile au venit pe aici numai înainte de alegeri. Eu am făcut și reclamație la primărie semnată de toată strada (n.n. Basarabiei) și degeaba! Găsește-mi dumneata mie pe stradă o porțiune cât lungimea mașinii fără gropi. Dar mai bine, să nu cauți, că nu e!”.

 

Poate încep, totuși, reabilitările pentru că… speranța moare ultima!

Un lucru îmbucurător este rezultatul ultimei ședințe a CLM Târgoviște, în care s-a votat bugetul pentru anul 2013. După ce consilierii USL alături de consilierul Tudorică Răducanu (11 voturi) au reușit să impună o serie de amendamente, au fost „recuperați” 1 milion de euro de la cheltuieli inutile (diminuări de bugete prevăzute de administrația Boriga pentru sport, poștă, telefonie, servicii de curățenie, juridice, deplasări interne și externe etc.).

Aceștia vor fi direcționați către capitole care „ard” de nevoi în municipiu, unul dintre ele fiind reabilitarea infrastructurii.

De altfel, liderul consilierilor USL din CLM Târgoviște, Cristian Stan a declarat: „Este vorba de sume pentru infrastructură în cartiere care nu sunt practic cartiere ale unui municipiu reședință de județ, într-un stat din UE. La Priseaca, vedeți dacă puteți să mergeți fără cizme de cauciuc pe stradă. (…) Pe Aleea Trandafirilor, te răstorni cu mașina (…)”.

 

 

Petre Drăguțoiu || [email protected]