07.02.2013 00:20

Dezastru la Centrul pentru Persoane cu Handicap Moreni - Țuicani

Dezastru la Centrul pentru Persoane cu Handicap Moreni - Țuicani
Galerie foto

❚ În această instituție, unde sunt îngrijiți peste 125 de copii și tineri cu handicap grav, situația este una greu de imaginat: imobilele sunt într-o stare avansată de degradare, de peste 5 ani nu s-au mai achiziționat pături și lenjerii, mobilierul și paturile bolnavilor sunt mai vechi de 7 ani și sunt foarte uzate, iar pacienții poartă haine și încălțăminte rupte ❚ De mulți ani nu au mai existat fonduri pentru achiziția de noi echipamente, iar necesarul de bani nu a putut fi acoperit de Primăria Moreni, lucru care a făcut ca acest Centru să stea la mâna donațiilor ❚ Singurul lucru de care nu au fost privați acești copii a fost hrana zilnică, și nici personalul nu este suficient - conform normelor, o îngrijitoare ar fi trebuit să supravegheze maxim 3 astfel de pacienți, însă aici sunt nevoite să îngrijească 6 ❚ Din anul 2005, prin Legea 343/2004, Centrul trebuia preluat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, însă lucrurile s-au tot tergiversat, iar Centrul a rămas în subordinea primăriei ❚ După o vizită marcantă, președintele CJD, Adrian Țuțuianu, revoltat de ceea ce a găsit la această instituție, a luat câteva măsuri menite să sprijine Centrul și autoritățile locale până când acesta va fi preluat în administrarea forului județean ❚ În baza unui protocol, Consiliul Județean s-a angajat să asigure salariile personalului, dar și să suporte jumătate din cheltuielile materiale ale instituției, obligații care vor fi “parafate” în ședința Consiliului Județean din 14 februarie

 

 

Starea de degradare în care se află Centrul de Recuperare, Reabilitare Persoane cu Handicap Moreni - Țuicani și cazurile grave cu care se luptă copiii internați în instituție l-au mâhnit sufletește pe șeful forului administrativ județean, care a și luat primele măsuri pentru remedierea problemelor căminului-spital.

{GOOGLE_AD_BOX1}  

Situația actuală a Centrului de la Țuicani, unde sunt îngrijiți peste 125 de copii și tineri cu handicap grav, este una dramatică: toate clădirile căminului se află într-o stare avansată de degradare, de mai bine de 5 ani nu s-au mai achiziționat pături și lenjerii noi, mobilierul și paturile bolnavilor sunt mai vechi de 7 ani și sunt foarte uzate, iar pacienții poartă haine și încălțăminte ponosită pentru că de mulți ani nu au mai existat fonduri pentru achiziția de noi echipamente.

 

Practic, singurul lucru de care nu au fost privați în ultimii ani acești copii loviți de soartă a fost hrana zilnică.

 

 

Acord de colaborare între CJD și Primăria Moreni

Revoltat de ceea ce a văzut la Centrul de Recuperare, Reabilitare a Persoanelor cu Handicap, președintele Consiliului Județean Dâmbovița a luat deja câteva măsuri menite să sprijine Centrul și administrația locală până când instituția va fi preluată în administrarea forului județean în temeiul Legii 343/2004.

 

În baza unui protocol, Consiliul Județean s-a angajat să asigure salariile personalului Centrului, dar și să suporte jumătate din cheltuielile materiale ale instituției, obligații care vor fi “parafate” în ședința Consiliului Județean din 14 februarie.

Președintele CJD, Adrian Țuțuianu, intenționează să “cotrobăie” prin confiscatele Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița și ale Vămii Târgoviște și, prin Ordin al ministrului Finanțelor, eventuale obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte, pături, lenjerii confiscate de inspectorii dâmbovițeni să ajungă la copiii cu handicap de la Țuicani.

 

Adrian Țuțuianu, președintele CJD, a declarat:

“Am mers la Centrul de Recuperare, Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Moreni - Țuicani și dacă vreți vă invit și pe dumneavoastră, pentru că veți vedea care este România reală și ce necazuri sunt. Am constatat mai multe lucruri, o stare de degradare avansată a tuturor clădirilor Centrului, lucrări nu foarte importante, făcute în general din sponsorizări… Sunt 4-5 ani de când la acest Centru nu s-au cumpărat obiectele de inventar minim necesare, sunt pături, cearșafuri, paturi, mobilier care sunt mai vechi de 6-7 ani. Nu s-a cumpărat nici echipamentul necesar, îmbrăcăminte pentru bolnavi, singurul lucru care s-a făcut, să spunem constant, a fost asigurarea hranei de zi cu zi pentru o categorie de persoane cu probleme deosebit de grave. Eu personal vă fac mărturisirea că nu aș putea să lucrez în sistemul de Asistență Socială și Protecție, nu aș putea sufletește să mă adaptez la acest sistem, după ce am văzut. De ce am mers acolo? Din anul 2005 există un act normativ, Legea 343/2004, prin care acel Centru trebuia preluat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului. Lucrurile au rămas așa, de colo până colo, Centrul a rămas în subordinea Primăriei Moreni, anul acesta primăria mi-a comunicat că nu mai vrea să sprijine Centrul. Am avut o discuție cu domnul primar și am ajuns la concluzia că trebuie să ne sprijinim unul pe celălalt, fiindcă nici eu nu pot prelua dintr-o dată toate problemele acestui Centru. Am convenit să încheiem un acord de colaborare, de asociere între Consiliul Județean și Primăria Moreni. Consiliul Județean va asigura cheltuielile cu salariile, ceea ce a făcut și până acum și va asigura jumătate din cheltuielile materiale ale Centrului, Primăria Moreni va asigura cealaltă jumătate. În principiu, pe calculele pe care noi le-am făcut, circa 22 miliarde lei vechi vor fi necesari pentru funcționarea Centrului de la Țuicani. De asemenea, bunurile imobile în care funcționează acest Centru fac parte din domeniul public al Moreniului și în 2009 Consiliul Județean și Consiliul Local Moreni au încheiat un acord de parteneriat în vederea derulării proiectului «Reabilitare și modernizare Centru de Recuperare și Reabilitare Persoane cu Handicap». Anul acesta vor începe lucrările și vom moderniza o parte din clădirile de la acest Centru. Vom aproba aceste lucruri în ședința CJ din 14 februarie. (…) Zilele acestea mă voi duce la Direcția Generală a Finanțelor și la Vamă să văd ce confiscate au acolo și, dacă găsesc lenjerii, îmbrăcăminte pentru copii, încălțăminte, o să încerc să obțin aprobarea ministrului Finanțelor pentru asemenea lucruri”.

 

Centrul de la Țuicani a supraviețuit numai cu donații

Practic, Centrul de Recuperare a Persoanelor cu Handicap de la Țuicani - Moreni supraviețuiește de ani de zile numai din donații. E greu de descris în cuvinte condițiile în care sunt îngrijiți la Țuicani 125 de pacienți care suferă de boli crunte.

Cei tratați aici, sau mai bine zis cazați aici, nu au discernământ și nu se pot plânge de nimic Și așa bătuți de soartă, ei își trăiesc zilele în clădirea care se degradează de la o zi la alta. Abia anul acesta un corp al Centrului va intra în reabilitare totală, după ce primăriei i-a fost aprobat un proiect pe fonduri europene.

 

De parcă problemele n-ar fi fost de ajuns, nici personalul nu este suficient. Conform normelor, o îngrijitoare ar fi trebuit să supravegheze maxim 3 astfel de pacienți, însă aici sunt nevoite să îngrijească 6.

“De investit s-a investit, anul trecut am terminat o investiție de 1,2 miliarde lei vechi pentru reabilitarea termică a pavilionului de fete, anvelopare termică plus zugrăveli exterioare (n.n. - prin donații). Statul nu a mai investit de ceva timp, sunt câțiva ani”.

 

„Una dintre clădiri urmează să fie reabilitată în totalitate printr-un proiect derulat de Primăria Moreni, aflat acum în faza de depunere a ofertelor, investiția este de 600.000 de euro”, a declarat Dorin Andreica, directorul Centrului.

 

 

 

Primarul municipiului Moreni, Constantin Dinu, spune că nu a avut fonduri pentru a face investiții în Centru:

“Centrul din Țuicani ne face o fundamentare pentru necesarul de cheltuieli materiale undeva la 9 miliarde lei, iar resursele noastre nu ne permit să alocăm sumele astea. În ultimii ani s-au dat 5 miliarde, 6 miliarde. În condițiile în care au cerut 9 miliarde și li s-au dat 5, este limpede că s-au limitat numai la lucrurile de consum”.


„Mai au parteneriate cu câteva ONG-uri din țară și din străinătate care completează veniturile pe care le-a adus primăria. Nu întâmplător am făcut demersuri către Consiliul Județean, pentru că nu avem resurse financiare ca acest Centru să funcționeze la parametrii normali”.

 

 

Ana Maria Popescu | [email protected]

Corvin Dumitrică | [email protected]