02.07.2024 00:17

Deficitul de medici de la SJUT s-a diminuat

Deficitul de medici de la SJUT s-a diminuat
Galerie foto

*„Încă mai este nevoie de infirmiere, unde am avut o situație destul de acută”

 

S-a rezolvat cât de cât problema deficitului de medici de la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), cu excepția Unității de Primiri Urgențe, unde medicii nu se înghesuie să vină, după cum ne-a declarat liderul Sanitas Dâmbovița, Corneliu Stănică. În momentul de față, deși la SJUT sunt compartimente și secții unde nevoia de medici s-a acoperit, medicii buni sunt așteptați în continuare la cea mai importantă unitate medicală din județul Dâmbovița.  

„Încă mai este nevoie de infirmiere, unde am avut o situație destul de acută. S-a mai acoperit deficitul, dar încă persistă. Pe asistenți medicali este nevoie mai puțin, dar încă avem și acolo deficit dar nu atât de mare cât să nu putem să acoperim. Pe Secția nouă de Cardiologie, unde funcționează angiograful s-a făcut redistribuire de personal de la cardiologie, au venit din partea secției, din ce știu eu. Știu că au venit din secție fiind nevoie de oameni cu experiență. Pe Ambulatoriu, clădirea nouă, știu că se vor face în continuare angajări. Sunt multe concursuri în perioada următoare, dar au mai fost și înainte”, a declarat președintele Sanitas Dâmbovița, Corneliu Stănică.

Violeta Stanciu