15.04.2019 15:49
Cuc, la semnarea a trei contracte de infrastructură: Domnilor constructori, nu vă mai bateți joc de subcontractorii români
Galerie foto
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, și premierul României, Viorica Dăncilă, au anunțat, duminică, într-o conferință de presă susținută duminică seară la sediul Guvernului, semnarea a trei contracte de infrastructură ce vizează Secțiunea I Sibiu-Boița a autostrăzii Pitești-Sibiu, Lotul 3 al Autostrăzii de Centură a Bucureștiului și sistemul de automatizare pentru Magistrala 5 de metrou. Pe parcursul declarației de presă, șeful de la Transporturi a transmis, din nou, o serie de avertismente constructorilor pentru ca aceștia să respecte termenele de execuție a lucrărilor și, totodată, i-a îndemnat să-i respecte pe subcontractorii români.