13.11.2023 00:20
Cu toate riscurile pe masă
Galerie foto
De bună seamă că a lua măsuri de austeritate pentru a repune, cât de cât, țara pe roate nu mi se pare a fi o tragedie. După 34 de ani de guvernări păguboase, de înaltă trădare națională - și nu este o exagerare - de prăbușire în prăpastie, trebuie făcut ceva ca această prăbușire să fie oprită, pentru a nu se ajunge la fund.
Măsurile ferme – și nu aș vrea să fie o aparență – pe care deja le ia și le va mai lua guvernarea păstorită de Marcel Ciolacu, îi vor scoate din minți pe unii de la stat care ocupă locuri salarizate gras, chiar din cale-afară, adică de șefi și șefuleți, tăietori de frunze moarte la câini, ceea ce amintește celor mai în vârstă de vremea lui Nicolae Ceaușescu de reducere drastică a posturilor și funcțiilor pentru a face mai eficient statul, așa „socialist multilateral dezvoltat”, cum era declarat, deci, măsurile ciolociste sunt necesare pentru a face rezilientă România.
Cu un război cumplit la est și cu un altul în sud, nu prea departe, pasibile de mondializare, care vor avea efecte economice dramatice și asupra României – și încep a ne atinge - , cu o înspăimântătoare datorie externă (pe lângă care aceea făcută de Nicolae Ceaușescu pare o floare la ureche, dar pe care am fost în stare s-o achităm înjurându-l pe „geniul Carpaților”), dezindustrializați, însă cu o birocrație de tip bizantin, pe deasupra națiunea fiind măcinată de cancerul corupției endemice, cineva trebuie să riște chiar cu pierderea alegerilor pentru a salva ce se mai poate salva în România.
Dar mai spun ceva. Dacă măsurile de austeritate luate de guvernarea Marcel Ciolacu și operaționalizate cu sincer patriotism, renunțându-se la gesticulațiile populiste inutile, și cu o motivare rațională și convingătoare referitoare la noile taxe și impozite, românii care, de altminteri sunt un popor inteligent, vor înțelege că este imperios necesar să strângă cureaua pentru a se salva, atunci actualul șef de la Palatul Victoria și PSD vor câștiga, en fanfare, toate alegerile din anul crucial 2024.
Și ar mai fi ceva esențial, foarte esențial: lumea în întregul său se schimbă. Și România, vrând – nevrând, se va schimba. Este adevărat, depinde cum. Iar o guvernare responsabilă și patriotică are, în acest sens, o misiune cu toate riscurile pe masă. N-are încotro!
George Coandă