07.09.2010 00:01
Clanurile politico-mafiote terorizează județul
Galerie foto
Clanurile mafiote terorizează județul Dâmbovița. „Pârjolul” făcut în județ și în municipiul Târgoviște de interlopii grupării Ghenosu este un subiect dezbătut în ultimele zile de întreaga mass media centrală care titrează cum clanurile interlope fac ravagii în Dâmbovița, protejați fiind de lideri marcanți democrat-liberali. Scandalul a pornit după ce George Daniel Uță, zis Danezu, membru al grupării Ghenosu, a snopit în bătaie într-un bar din municipiu un polițist al IPJ Dâmbovița care se zbate între viață și moarte la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală. După 24 de ore de căutări, agresorul polițistului a fost prins într-un imobil din București și predat Parchetului Dâmbovița. După o audiere de multe ore, în care interlopul Danezu nu și-a recunoscut fapta, procurorii dâmbovițeni au decis reținerea acestuia pentru 24 de ore (și apoi arestat pentru 29 de zile), timp în care polițistul a suferit o nouă intervenție chirurgicală, iar starea lui se agravează cu fiecare oră ce trece. Revoltați de ceea ce se întâmplă în județ, social-democrații se implică în spargerea „buboiului” infracțional și cer ca oamenii politici care au legături cu lumea interlopă să răspundă în fața autorităților și a legii.
Senatorul PSD Adrian Țuțuianu face o serie de dezvăluiri politico-mafiote în care sunt implicați lideri județeni ai PDL și cere protecție din partea organelor abilitate ale statului. Adrian Țuțuianu a declarat: „Florin Popescu a afirmat că lumea interlopă ar fi fost protejată de Partidul Social Democrat și a adăugat că printre cei care trebuie întrebați de acest lucru ar fi și senatorul Adrian Țuțuianu. I-am dat o replică ieri pe un post național de televiziune și vin și spun că, indiferent la ce riscuri mă expun eu sau familia mea, buboiul trebuie spart și că asocierea unor lideri ai politicii dâmbovițene cu lumea interlopă trebuie dezavuată, adusă la cunoștința opiniei publice, iar instituțiile statului trebuie să-și facă datoria și să găsească toate aceste legături subterane. În anii 2008 și 2009, PSD, în nenumărate rânduri, a adus la cunoștința opiniei publice implicarea lumii interlope în campaniile electorale conduse de PDL în Dâmbovița. Pentru aducere aminte am să enumăr doar câteva dintre adresele oficiale adresate instituțiilor publice ale statului. Adresa 829 din 20.11.2009 adresată ministrului Administrației și Internelor, Vasile Blaga, în care sub semnătura președintelui PSD Dâmbovița spuneam că în Dâmbovița sunt cunoscute de instituțiile statului legăturile dintre lideri ai PDL și gruparea de crimă organizată condusă de numitul Pârjol Florin Nicolae, zis Ghenosu, din care fac parte și numiții Șerban Viorel, zis Călin, Mihai Constantin, Romașcu Marian, Mihai Titi, Boanță Valentin, Cârstian Tiberiu Mihail, Olariu Alexandru, Breibăr Alexandru, Buibăr Alexandru Eduard, Bădăloiu Gabriel și Bârlanu Aristide. În această perioadă, viceprimarul municipiului Târgoviște, Ana Gheorghe Bogdan, asociații săi, frații Martin Eugen și Robert și Dumitru Șerban Alexandru zis Sandu Căpățână au avut mai multe întâlniri cu membri ai grupării interlope Ghenosu în cadrul cărora aceștia din urmă au primit bani pentru cumpărarea de voturi și au fost asigurați de protecția liderilor PDL. În zona Titu, gruparea Ghenosu este sprijinită de Clanul Barosanu’, Mihai, Titi, Cosco și Adiță, protejat de primarul PDL din această localitate. Adrese similare au fost înaintate în anul 2009 șefului Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița – Vasile Tache – Adresa nr.765 din 07.11.2009. Aceeași adresă a fost înaintată, sub numărul 768 din 07.11.2009, șefului Direcției Județene de Informații Dâmbovița, Sorin Dragomir. Aceeași sesizare a fost înaintată Inspectoratului Județean de Jandarmi, dlui colonel Costel Gavrilă sub nr.769 din 07.11.2009. Aceeași sesizare a fost adresată sub nr. 828 din 20.11.2009 Serviciului Român de Informații, dlui director George Maier. Nu suntem însă singurii care am sesizat amestecul lumii interlope în desfășurarea alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale din 2008-2009. Și mass media centrală a investigat acest aspect (...) Atmosfera de teroare din acest județ instaurată de clanurile mafiote are o susținere politică de nivelul cel mai înalt din Organizația Județeană a PDL (...) Cer ca toate instituțiile statului să-și facă datoria și cei care vor fi dovediți că au legătură cu aceste clanuri mafiote să răspundă în fața legii (...) Războiul meu va continua și cu lumea interlopă și cu PDL (...) Am să cer instituțiilor statului să-mi asigure protecție în calitatea mea de demnitar și în același timp de persoană care deține date și informații cu privire la amestecul dintre lumea politică dâmbovițeană și clanurile mafiote.”
„Între PDL Dâmbovița și clanurile interlope există strânse legături la cel mai înalt nivel”
Publicăm integral și comunicatul de presă al organizației PSD Dâmbovița: „În legătură cu aberațiile lansate de către Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Florin Popescu, pe canalele media centrale, precum și în presa locală (a se vedea comunicatul de presă PDL), informez opinia publică asupra următoarelor: 1.Partidul Social Democrat a reclamat în nenumărate rânduri instituțiilor statului, în cursul anilor 2008-2010, implicarea unor lideri ai lumii interlope în activitățile politice desfășurate de către PD-L Dâmbovița, inclusiv ale celor din clanul condus de numitul Florin Pârjol, zis Ghenosu; 2.Mass-media centrală a investigat amestecul lumii interlope în desfășurarea alegerilor locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale din anii 2008-2009, confirmând sesizările noastre. Astfel: - Ziarul România Liberă din data de 7 decembrie 2009 a publicat articolul „Clanurile interlope au făcut legea in Dâmbovița”. Spicuim din articol: „O mare parte a efortului electoral pentru turul II a fost organizată în municipiul Târgoviște de către structurile clanurilor locale. Clanurile lui «Deju», al lui «Ghenosu» și al lui «Melania» și-au mobilizat oamenii din cartierele «sârbilor» și Micro 11, de la marginea orașului, încă de la ora 06.00 dimineața și s-au prezentat în grupuri mari la secțiile de vot (49 și 50) de la Școala Normală, blocând activitatea în aceste circumscripții timp de mai multe ore. (...) Toți acești alegători ar fi fost organizați de filiala PDL condusă de Florin Popescu, președintele Consiliului Județean. «Vârful de lance» a fost liderul Partidei Romilor «Pro Europa», Moise Vasile, zis «Deju», consilier județean PDL. Clanul lui «Deju» controlează cartierul Micro 11, situat la intrarea în Târgoviște dinspre Calea Bucureștilor. O altă familie celebră din acest clan, cu un aport substanțial la mobilizarea electoratului din cartierele sărace ale Târgoviștei este cea a Drăgoilor. De altfel, Nicolae Drăgoi este chiar finul lui Florin Popescu. Un membru marcant al PDL, dar și un apropiat al lui «Deju» este Tudorică Răducanu, consilier municipal. În zona Cartierului «Sârbilor» stăpânește clanul «Ghenosu», condus de Florin Pârjol, un foarte bun prieten cu viceprimarul PDL Bogdan Ana (zis Body). Surse din secțiile de vot ne-au spus că mai toți membrii clanului, bine organizați, s-au deplasat de la ora 06.00 dimineța la circumscripțiile de la Școala Normală. Trebuie amintit faptul că membrii importanți ai acestui clan, printre care și Florin Pârjol, au fost arestați cu puțin timp în urmă pentru folosirea armelor de foc în plină stradă. (...) Chiar viceprimarul PDL Bogdan Ana a fost acuzat că s-ar fi ocupat de furturi în străinătate”; Ziarul Adevărul din data de 18 ianuarie 2010 a publicat articolul „Viceprimarul Body, fost partener cu tovarășii lui Ghenosu”. Spicuim din articol: „Numele actualului viceprimar al municipiului Târgoviște, George Bogdan Ana, apare în investigațiile Crimei Organizate alături de persoane suspecte care au avut legături cu Florin Pîrjol, zis Ghenosu, Șeri sau Regele din Târgoviște. «Body» era partener cu un alt târgoviștean, Eugen Martin, zis «Gicuță» care, potrivit anchetatorilor, prin firmele sale ar fi contribuit la spălarea banilor obținuți de clanul Ghenosu în Occident, când încă desfășura operațiuni acolo. Eugen Martin nu a avut decât o singură societate înființată în anii în care clanul Ghenosu «lucra» în Franța și Spania. Firma se ocupa cu activități «de protecție și gardă» și se numea MEB Security. Societatea este, în prezent, în lichidare, iar partenerii sunt acum, după cum spune chiar viceprimarul, «doar simple cunoștințe». Eugen Martin și viceprimarul George Bogdan Ana au mai fost «colegi» și în Consiliul de Administrație al regiei locale de transport în comun. (…) Eugen Martin declară că banii oferiți pentru scoaterea liderului interlop din pușcărie provin din activitatea firmelor sale. A recurs la acest gest din teamă, pentru «că în oraș se vorbea deja că liderii clanului sunt jos, iar eu în libertate...»”; - Informații identice găsim și în ziarul Adevărul din 17 ianuarie 2010 și 17 martie 2010, precum și pe site-ul ancheteonline.ro; - De asemenea, este suficient să citim postările de pe site-urile principalelor televiziuni de știri, ale unor oameni simpli, dar cunoscători ai realității locale care confirmă un adevăr incontestabil: între PDL Dâmbovița și clanurile interlope există strânse legături la cel mai înalt nivel; 3.Potrivit informațiilor publicate in presa centrală, cu referire la cazul judecătorului Rebegea Dumitru, numitul Florin Pârjol a fost pus în libertate la data de 12.10.2009, serviciu în urma căruia judecătorul urma să primească suma de 45.000 euro, parte din această sumă, respectiv 25.000 euro, fiind plătită de către numitul Martin Eugen, asociat in mai multe societăți comerciale cu actualul viceprimar al municipiului Târgoviște, membru marcant al PDL Dâmbovița, Ana George Bogdan, zis Body; 4. Legătura dintre liderii PDL și lumea interlopă dâmbovițeană este dovedită și de împrejurarea că in Consiliul Municipal Târgoviște, la propunerea primarului PDL, Gabriel Boriga, într-o ședință condusă de către consilierul local PDL, Răducanu Tudorică, reprezentant al etniei rome, s-au împroprietărit, nelegal, câteva zeci de familii ai căror membri fac parte din clanurile interlope „Ghenosu”, „Drăgoi” etc. (A se vedea hotărârea Consiliului Local nr. 384/30.09.2009); 5. Cu privire la scandalurile pe care gruparea „Ghenosu” le-ar fi provocat de-a lungul vremii, răspunsul trebuie căutat la instituțiile statului, iar cei vinovați să răspundă potrivit legii; 6. Este o minciună ordinară afirmația potrivit căreia PSD s-a opus înființării Centrului de Prevenire și Combatere a Criminalității, realizat în colaborare cu Poliția Germană. Disputa dintre consilierii județeni ai PSD și cei ai PDL a privit atribuirea pentru acest Centru a unui spațiu in care funcționa Filarmonica „Muntenia”, instituție de cultură pe care actuala putere a adus-o în prag de desființare; 7. Nu am nici un fel de teamă și nu mă las intimidat nici de amenințările domnului Florin Popescu, nici de posibilele amenințări la adresa siguranței mele și a familiei mele. Cer instituțiilor statului să-și facă datoria și să dispună măsurile legale, indiferent de poziția publică pe care o ocupă oricare dintre cei implicați în activități cu grupurile de criminalitate organizată.
Senator PSD, lector univ.dr. Adrian Țuțuianu”
alte articole asemănătoare:
Polițist bătut crunt de interlopul Danezu
Opriți mafia din Dâmbovița!
Târgoviștea interlopă