29.08.2024 00:09
Chindia încearcă escaladarea spre play-off
Galerie foto
VASILE NEAGU
Cu excepția celor trei restanțe ale echipei Corvinul, cu Unirea Ungheni, CSC 1599 Șelimbăr și CS Afumați, clasamentul Ligii a 2-a este la zi. Cam greu îl poți prinde așa, din moment ce etapele se înșiră pe câte 4-5 zile (de vineri, până luni sau marți), așa cum se va întâmpla și în etapa a 5-a, pe care o încheie partida de la Târgoviște, în nocturnă, Chindia – CS Afumați.
După victoria cu FC Argeș, 1-0, Csikszereda revine pe primul loc, cu 12 puncte și un golaveraj foarte bun 12-3. Ciucanii au pornit ca din pușcă în acest sezon, ceva semne de escaladare arătând și în sezonul trecut. Mai insolită este poziția echipei CSM Slatina, locul 2, 10 puncte și, deasemenea, golaveraj bun, 12-2. Până la locul 6, zona play-off, există un grup de patru echipe, trei cu 8 puncte (CSM Reșița, FC Voluntari și Steaua) și una cu 7 puncte (FC Bihor). Până la locul 10, ocupat de Chindia, este o diferență de doar un punct.
Așadar, o victorie a elevilor lui Marian Vătavu, în nocturna de marți seară, ar putea sălta echipa târgovișteană nu doar peste adversara directă (CS Afumați are tot 6 puncte, dar din 3 partide), ci mai sus, posibil chiar peste locul 6. Această escaladare este posibilă, cu condiția ca jucătorii Chindiei să-și ascută bine pioleții și să ignore... răul de înălțime. Cu toate că este nou promovată, echipa oaspete a debutat promițător și are un lot destul de bine echilibrat între tineri și vârstnici. În atac, spre exemplu, are cinci jucători cu vârste cuprinse între 17 (R. Petculescu) și 34 de ani (dublu, jucătorul C. Stanciu, veteranul echipei). Antrenorul Vasile Neagu (tizul meu) este la această echipă de-o viață!
Aceste detalii trebuie luate în calcul de către Marian Vătavu, mai ales că una dintre victimele ei, în barajul de promovare, a fost echipa lui Nicolae Badea, CS Dinamo București. Desigur, nu sunt informații care să sperie pe cineva, dar Chindia trebuie să abordeze această partidă cu maximă seriozitate. Este posibil ca și sistemul de joc al târgoviștenilor să fie schimbat. Cel folosit în acest început de sezon, 4-4-1-1, dacă l-am înțeles noi bine, poate deveni un 4-3-2-1 într-o astfel de partidă. Am riscat o propunere, dar antrenorul și directorul tehnic știu mai bine ce au de făcut.
Golaverajul Chindiei (5-5), este unul care demonstrează că „ce s-a luat pe mere, s-a dat pe pere”. Printr-o victorie cu Afumați, el, golaverajul, devine pozitiv. Și acest lucru contează foarte mult. Deocamdată, nicio echipă din zona play-off nu are golaveraj 0, cel puțin +1, FC Bihor. Să așteptăm cu încredere această partidă. Să fim prezenți în număr mare, în tribune, ci nu în fața televizoarelor. Este un moment propice, care poate lansa echipa noastră în lupta pentru promovare. Vom reveni cu alte aspecte legate de acest meci.