21.08.2024 00:11

Chindia a spart gheața

Chindia a spart gheața
Galerie foto

* Formația târgovișteană a câștigat primul joc al sezonului, a urcat pe locul 14 și se pregătește pentru deplasarea  de la Ungheni

 

În etapa cu numărul 3 din această ediție a Ligii a 2-a, Chindia Târgoviște a jucat acasă, pe stadionul „Eugen Popescu”, cu CSC Șelimbăr. Formația pregătită de Marian Vătavu venea după o serie de trei înfrângeri consecutive, două în campionat și una în Cupa României, și era obligată să câștige, pentru a mai calma spiritele din jurul echipei. Jocul nu a fost strălucit, trupa dâmbovițeană fiind dominată în majoritatea timpului, însă rezultatul obținut a fost unul pozitiv.

Florea, cel mai periculos om al Chindiei în prima parte

Florea a avut prima ocazie a meciului, însă un jucător al echipei oaspete a reușit să respingă de pe linia porții (6). Șelimbăr nu a ratat, iar la prima oportunitate a deschis scorul prin Cosmin Bucuroiu, cu un șut puternic, din interiorul careului (11). Chindia a încercat să revină rapid în meci, însă Zivkovic a trimis pe lângă dintr-o poziție foarte bună (13). Echipa târgovișeană a reușit să restabilească egalitatea până la urmă prin Florea, cel care a punctat cu o lovitură de cap, pe centrarea lui Pesic (20). Ultima ocazie a primei părți a avut-o echipa oaspete, însă șutul lui Gogor s-a oprit în bara transversală a porții apărate de Contra (45).

Atanase a punctat decisiv

Chiar dacă Șelimbăr a fost mai periculoasă în startul reprizei secunde, Chindia a dat lovitura prin Atanase, proaspăt introdus pe teren, care a punctat cu un șut plasat din interiorul careului (58). Echipa oaspete a încercat să egaleze, însă Monea a trimis peste poartă, din lovitură liberă (63), aceasta fiind ultima fază importantă a meciului. Chindia a câștigat primul joc al sezonului, a urcat pe locul 14 și se pregătește pentru deplasarea  de la Ungheni.

Caseta tehnică

Stadion: „Eugen Popescu”. Spectatori: 400. Au marcat: Florea (20), Atanase (58)/Bucuroiu (11). Cartonașe galbene: Atanase (69), Contra (90+1)/Schumacher (68). Arbitru: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara). Asistenți: Ionuț Traian Neacșu (București) și Roberto Ciuraru (Sfântu Gheorghe). Rezervă: Mihai Laurențiu Ene (București). Observator arbitri: Ion Olteanu (București). Delegat joc: Dorinel Dincă (Călărași).

Șelimbăr: Brașoveanu – Gogor, Natea, Buzan, Marrone (80 Rotar/ 90+2  Gherman) – Butucel (46 Boboc), Ayine (66 S. Șerban ), C. Soare – Monea, Bucuroiu (66 Nerukh), Babic. Antrenor: Constantin Schumacher.

Chindia: Contra – Martac,  Dinu, Sabău, Ioniță –  Tache (69 Mihai), M. Șerban, Petre, Pesic (56 Atanase) – D. Florea (90+4 Danu), Zivkovic (56 Grubac). Antrenor: Marian Vătavu.

 

 

 

Cosmin Sava